Sindromul bradului de Crăciun: Simptome și recomandări pentru a preveni această alergie
Sindromul bradului de Crăciun este o alergie la acest arbore tradițional, care poate afecta în special persoanele care au o predispoziție alergică.
Puțin cunoscut, sindromul bradului de Crăciun se manifestă ca o alergie și este legat de mucegaiurile pe care bradul le răspândește odată ce ajunge în casele noastre. În mediu natural, bradul găzduiește în scoarța sa ciuperci de mici dimensiuni. Aceste microorganisme încep să se dezvoltă în mod accelerat atunci când ajung într-un spațiu încălzit și evident se răspândesc în toată casa.
Autorii unui studiu consacrat acestui sindrom au depistat 53 de tipuri de ciuperci pe un număr de 27 de brazi.
Concret, sindromul bradului de Crăciun este asociat cu simptome identice rinitei alergice (febra fânului): tuse, dificultăți de respirație, scurgeri nazale, conjunctivită, ochi iritați, lăcrimare etc. Așadar, este un sindrom asemănător unei alergii sezoniere, adică iarna.
Acest sindrom afectează în special persoanele care au un teren alergic: fac eczeme, crize de astm sau sunt sensibile la polenuri. În caz de infecție, consultați farmacistul care vă recomandă antihistaminice, ce sunt accesibile fără rețetă medicală.
Pentru a reduce riscul unor surprize neplăcute de Crăciun, puteți trece bradul sub un duș puternic cu furtunul înainte de a-l instala în casă. De asemenea, camera unde este bradul trebuie aerisită de câteva ori pe zi pentru a elimina ciupercile și a reduce răspândirea lor în casă.