17:42 • LIFESTYLE
Programul usturoiul a fost suplimentat cu fonduri pentru o suprafață totală de 1.750 ha
Programul usturoiul a fost suplimentat cu fonduri pentru o suprafață totală de 1.750 ha, cu 250 ha mai mult față de alocarea inițială. Guvernul a aprobat, marţi, suplimentarea bugetului cu suma de 3,8 milioane lei (echivalentul a 750.000 euro), până la 26,063 milioane lei (echivalentul a maximum 5,268 milioane euro) pentru implementarea schemei de ajutor de minimis.
„În Şedinţa Guvernului din 29 noiembrie 2022 a fost aprobată Hotărârea privind modificarea art. 8 din HG 147/2022 pentru aprobarea schemei ‘Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control ale acesteia în anul 2022′”, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Bugetul alocat iniţial acestui program, de 22,263 milioane lei, (echivalentul a 4,5 milioane euro) asigură efectuarea plăţilor pentru 1.500 hectare.
„Având în vedere că suprafaţa de 1.750 hectare solicitată la plată este mai mare cu 250 hectare decât cea estimată (1.500 ha), a fost necesară suplimentarea resurselor financiare cu suma de 3,8 milioane lei, reprezentând echivalentul a 750.000 euro, astfel încât să se asigure plata întregii suprafeţe eligibile plantată cu usturoi în cadrul programului”, se precizează în comunicat