Povestea mâinii Sfântului Nicolae aflată la București. De ce a cumpărat-o Mihai Viteazul!

Publicat: 06 dec. 2022, 10:00, de Eliza Popa, în

În București avem un mare dar, și anume mâna dreaptă a Sfântului Nicolae. A fost cumpărată de Mihai Viteazul la 1600, de la Bari. Nu o spunem noi, a spus-o nu demult Patriarhul Daniel. Povestea mâinii Sfântului Nicolae aflată la București. De ce a cumpărat-o Mihai Viteazul!

Patriarhul Daniel a vorbit nu demult despre modelul oferit de Sfântul Nicolae credincioșilor. „Această sărbătoare cade în Postul Crăciunului și ea îndeamnă pe cei mai bogați, mai înstăriți, să fie milostivi și să se pregătească pentru primirea lui Hristos ca dar de la Dumnezeu Tatăl pentru mântuirea lumii”, a spus Părintele Patriarh, potrivit basilica.ro.

„Această pregătire se face oferind, la rândul nostru, daruri copiilor, săracilor, bolnavilor, după modelul Tatălui ceresc și al Sf. Nicolae”, a spus Părintele Patriarh Daniel. „De aceea, Biserica a îndemnat pe domnitori, pe împărați să zidească biserici cu hramul Sf. Nicolae”.

Povestea mâinii Sfântului Nicolae aflată la București. Sfântul foarte iubit în România

„În România avem în aproape toate fostele capitale de provincii câte o biserică cu hramul Sf. Nicolae – Domnesc, adică o biserică ctitorie princiară, pentru a se exersa în această virtute a generozității”, a mai spus Patriarhul României.

„Această generozitate, sau dărnicie, izvorâtă din Evanghelia lui Hristos, este izvorul unei noi civilizații, civilizația creștină, ca civilizație a filantropiei, a dărniciei, a generozității, a mărinimiei”, a precizat Preafericirea Sa. „Și aceasta a creat cultura populară a dărniciei, a ospitalității, a umanizării individului, pentru a deveni persoană în comuniune – persoană darnică și harnică”.

„Astfel, cineva, întrebat de Sf. Nicolae, a spus: «Dumnezeu este bun ca Sf. Nicolae» în loc să spună că «Sf. Nicolae e bun ca Dumnezeu». Aceasta arată că în popor el este chipul bunătății sfinte, dezinteresate, neegoiste, nepătimașe”, a continuat Preafericirea Sa.

Mâna Sfântului Nicolae: De ce a cumpărat-o Mihai Viteazul!

„În București, avem un mare dar, și anume mâna dreaptă a Sfântului Nicolae. A fost cumpărată de Mihai Viteazul la 1600, de la Bari. A fost cumpărată în aur și argint și a fost adusă aici, la București”, a menționat Părintele Patriarh Daniel.

„Mâna, care acum se află la Biserica Sf. Gheorghe – Nou ctitorită de Sf. Domnitor Constantin Brâncoveanu, a binecuvântat orașul București și a influențat foarte mult evlavia locuitorilor, astfel încât astăzi, în București, se află 44 de biserici cu hramul Sf. Nicolae – fie primul, fie al doilea, fie al treilea hram”, a adăugat Patriarhul. „Deci este cel mai popular dintre sfinți aici, în capitala României. Și ne cheamă să fim în continuare darnici. Dărnicia aduce bucurie și pentru cel care primește darurile, și pentru cel care le oferă. De aceea, orașul București s-a numit, cu câteva secole înainte, în limba greacă, Makariopolis, sau Ilariopolis, adică «Orașul Bucuriei», sau «al Fericirii»”.

Deci faptul că o parte din moaştele Sfântului se află la Bucureşti, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, se datorează voievodului întregitor de neam românesc, Mihai Viteazul. În anul 1599, Măria-Sa, împreună cu soţia, Doamna Stanca, au dăruit Bisericii Sfântul Gheorghe moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, adică mâna dreaptă a Sfântului. Acest odor îl primise de la arhiepiscopul de Bari, prin intermediul unui negustor bogat, în semn de preţuire pentru lupta de apărare a creştinătăţii împotriva ofensivei otomane din vremea aceea. Mihai Viteazul a trimis prin acest negustor două pungi de galbeni pentru biserica din Bari care adăpostea moaştele Sfântului Nicolae.

„Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, dăruită de Io, Mihail Voievod”

Domnitorul era socotit de către curţile imperiale europene un „prinţ al creştinătăţii”. În acest context, voievodul îi scria împăratului Rudolf al II- lea: „În ţara mea aş fi putut să rămân liniştit şi sigur fără nicio teamă, dacă nu m-ar fi chemat credinţa mea faţă de creştinătate. Io, Mihail Voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului şi al Ţării Moldovei”.

Documentele care vorbesc despre acest dar de suflet al domnitorului Mihai Viteazul sunt hrisoavele originale aflate la Mănăstirea “Simonos Petras”, aflată la Sfântul Munte Athos, unde voievodul era pomenit în rândul ctitorilor. Din aceste documente străvechi, unde se vorbeşte şi despre această danie, dar şi din mărturiile numeroase de la acea vreme, aflăm din scrierile cronicarului muntean Radu Greceanu, care însemna astfel: ”mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod şi Doamna Stanca în anul 1599, ispravnic fiind Mitropolitul Eftimie”.

De ce Mihai Viteazul avea o evlavie deosebită pentru Sfântul Nicolae

Domnitorul Mihai Viteazul avea o evlavie deosebită pentru Sfântul Nicolae, potrivit jurnalul.ro. Pe vremea când era Ban al Craiovei, Mihai Viteazul a fost condamnat la moarte de către domnitorul Alexandru cel Rău (1592-1593), nepotul lui Alexandru Lăpuşneanul, pentru că îl considera pe acesta un competitor la tronul Munteniei. După ce l-au scos din închisoare şi îl duceau spre locul de osândă, a cerut gărzilor să-i permită să intre în Biserica Alba- Postăvari pentru a se ruga la icoana Sfântului Nicolae.

Aici se roagă din adâncul sufletului ca Sfântul să îl scape de moarte. Ajuns la locul de osândă, călăul, care era un fost slujitor al lui Mihai, a aruncat securea şi a fugit. La insistenţele dregătorilor luminaţi de către Sfântul Nicolae, voievodul este nevoit să îi cruţe viaţa, împlinindu-se rugăciunea făcută la icoana Sfântului Nicolae.

Aceste sfinte moaşte au fost purtate Mihai Viteazul în dreptul inimii

În semn de recunoştinţă pentru această minune a Sfântului Nicolae, voievodul Mihai Viteazul, după ce ajunge domnitor, ctitoreşte Mănăstirea Mihai Vodă. Și, apoi, aduce moaştele Sfântului Ierarh Nicolae la Bucureşti, dăruindu-le Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, pe atunci mănăstire închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim.

Aceste sfinte moaşte au fost purtate de către viteazul voievod, în dreptul inimii, în lupta de la Călugăreni din data de 23 august 1595, înainte de a fi donate Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti.