Virgil Popescu, reacție în scandalul cu George Simion: „E o trompetă a rușilor”
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, are o primă reacție după ce liderul AUR, George Simion, i-a boicotat o conferință de presă de la minister.
„Domnul George Simion are foarte multe derapaje și comportament deviant. Singura miză pentru care a venit aici a fost să facă circ. Cred că decizia înțeleaptă a fost să amânăm această conferință până când persoana respectivă a părăsit incinta. Ce a făcut astăzi George Simion e o bătaie de joc la adresa instituțiilor statului, la adresa tuturor, pentru că, în momentrul în care ai ceva de comunicat, și mai ales astăzi, să vii să încerci să denaturezi o conferință și să nu o lași să se întâmple înseamna că ai un scop ascuns. Azi a intrat in vigoare embargoul asupra petrolului rusesc. George Simion nu este decât o trompetă a rușilor, care acționaeză împotriva statului român”, a precizat Virgil Popescu.
„Domnul George Simion are foarte multe derapaje și comportament deviant. Singura miză pentru care a venit aici a fost să facă circ. Cred că decizia înțeleaptă a fost să amânăm această conferință până când persoana respectivă a părăsit incinta. Ce a făcut astăzi George Simion e o bătaie de joc la adresa instituțiilor statului, la adresa tuturor, pentru că, în momentrul în care ai ceva de comunicat, și mai ales astăzi, să vii să încerci să denaturezi o conferință și să nu o lași să se întâmple înseamna că ai un scop ascuns.
Astăzi, 5 decembrie, a intrat in vigoare embargoul asupra petrolului rusesc. Tot astăzi, a intrat în vigoare plafonarea prețului prețului la țițeiul rusesc, plafonare stabilită de către Comisia Europeană. Tot astăzi s-au întâmplat două lucruri care pun în dificultate regimul din Federația Rusă, care limitează veniturile Federației Ruse, care practic limitează sprijinul financiar al Federației Ruse pentru a sprijini Ucraina. Tot astăzi, domnul Simion este prezent aici, încercând să nu putem transmite aceste mesaje. George Simion nu este decât o trompetă a rușilor, care acționaeză împotriva statului român”, a precizat Virgil Popescu.
Jandarmii au venit peste liderul formațiunii AUR și vor să îl dea afară din Ministerul Energiei. George Simion nu voia să plece din fața ușii cabinetului ministrului, dar într-un târziu a făcut-o.
Ministrul avea programată de la ora 12:30 o conferință pe tema „taxei pe soare”, așa cum a numit opoziția decizia Guvernului de a putea fi taxați, în anumite condiții, pentru energia produsă de ei prin panouri fotovoltaice.
Odată cu accesul jurnaliștilor acreditați la minister, în sediu s-a strecurat și deputatul George Simion, deși jandarmii i-au atras atenția liderului AUR că nu are dreptul să intre fără acreditare sau invitație. Simion a ignorat apelurile jandarmilor și a intrat în sala de presă unde urma să se desfășoare conferința, s-a așezat pe un scaun și l-a așteptat pe ministru să apară la pupitru.
În replică, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a trimis un secretar de stat care a anunțat la pupitru că evenimentul se suspendă până când în sală vor fi prezente doar persoane acreditate la eveniment.
După ce a plecat și secretarul de stat, George Simion a făcut declarații de la pupitrul Ministerului Energiei, după care a pornit prin minister în căutarea lui Virgil Popescu, el cerându-le persoanelor pe care le întâlnea să-i spună la ce etaj are ministrul biroul.
Totul a plecat de la proiectul prin care statul vrea să-i impoziteze pe cei care au montate pe case panouri fotovoltaice.
Opoziţia acuză Guvernul că a adoptat o ordonanţă prin care aceştia vor fi obligaţi să plătească o taxă pentru cantitatea de energie pe care o produc lunar. „Pun taxă pe soare”, acuză şi asociaţiile micilor producători de energie electrică.
USR acuză Guvernul că, printr-o ordonanţă adoptată la ultima şedinţă de guvern, impune taxe pentru cei aproximativ 30.000 de consumatori casnici şi firme care au instalate panouri fotovoltaice şi produc energie.
Ordonanţa prevede trei situaţii în care micii producători de energie vor fi taxaţi: atunci când primesc bani de la stat ca să producă energia, dacă au o capacitate mai mare de 30 de KW sau dacă, la nivel naţional, cantitatea de energie din fotovoltaice depăşeşte 8% din cantitatea de energie folosită. Textul ordonanţei nu este încă publicat în Monitorul Oficial şi nu prevede valoarea taxelor pe care ar trebui să le plătească aceşti consumatori. Aceste detalii ar trebui stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.