Rafila l-a REFUZAT pe Ponta: Nu candidez la Primăria Capitalei
Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a refuzat propunerea lui Victor Ponta de a candida la Primăria Capitalei din partea Pro România.
”Este adevărat că înainte de a pleca în vacanţă am primit o ofertă din partea domnului Victor Ponta, preşedintele partidului Pro România ca să reprezint, să mă sprijine pentru fotoliul de primar al Capitalei. Vă daţi seama că asta e o propunere pe care trebuie să o diger, de aceea nu poţi să răspunzi pe moment nici da, nici nu. Eu m-am întors în urmă cu două zile în ţară şi i-am comunicat că declin această propunere, deci nu candidez la Primăria Capitalei”, a declarat Rafila la Digi 24.
Rafila consideră că a luat o decizie corectă.
”Unul dintre motivele foarte serioase este că ne aflăm într-o perioadă dificilă şi cred că expertiza mea este mai degrabă utilă în zona aceasta a sănătăţii publice, decât în administraţia locală şi cred că este decizia corectă pe care am luat-o în acest moment”, a mai declarat Rafila.