Protestul personalului auxiliar din Educație
Sute de persoane angajate ca personal auxiliar în sistemul de învățământ preuniversitar au protestat astăzi și vor protesta și mâine în fața Palatului Parlamentului, nemulțumite de nivelul scăzut al salariilor și de neajunsurile școlii românești.
Președintele Federației Sindicatrelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat, pentru “România liberă”, că aproximativ 600 de persoane angajate în sistemul de învățământ preuniversitar pe posturi de personal auxiliar au participat la protestul din Parcul Izvor din Capitală, în fața Palatului Parlamentului.
O delegație a membrilor de sindicat a mers în Parlament, pentru a încerca să poarte discuții cu aleșii, dar fără reușite.
Potrivit sindicaliștilor, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, nu le-a răspuns, motivând că este ocupat cu finalizarea legii bugetului de stat pe anul viitor.
Reprezentanții personalului auxiliar din învățământul preuniversitar au reușit să poarte o discuție cu președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, dar fără o garanție că revendicările lor vor fi rezolvate, după cum ne-au explicat membrii delegației care au mers în Palatul Parlamentului.