Ucraina exclude un armistiţiu de sărbători şi Rusia îşi intensifică ofensiva în Doneţk
Un general ucrainean a respins ideea unui eventual armistiţiu de sărbători dacă Rusia nu-şi retrage din Ucraina trupele, care îşi intensifică ofensiva în regiunea Doneţk, relatează agenţiile EFE şi Reuters.
”Un armistiţiu din partea noastră va fi numai atunci când nici măcar un singur ocupant nu va mai rămâne pe teritoriul nostru”, a spus la o conferinţă de presă generalul de brigadă ucrainean Alexei Gromov.
Potrivit acestuia, Rusia ”caută să transforme conflictul într-o confruntare armată prelungită” şi ”principalul obiectiv al inamicului rămâne de a ocupa tot teritoriul” Ucrainei şi de a nu permite integrarea euroatlantică a acesteia.
Cu o zi în urmă şi Kremlinul a transmis că niciun armistiţiu de Crăciun sau Anul Nou pe frontul din Ucraina nu este în prezent în discuţie între Moscova şi Kiev.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit la rândul său despre un conflict îndelungat. ”Următoarea jumătate de an va fi decisivă (…) Următoarele şase luni ne vor impune eforturi mai mari ca până acum”, a spus Zelenski adresându-se joi prin legătură video liderilor europeni reuniţi la un summit. El le-a cerut acestora din nou arme şi echipamente împotriva ”terorismului energetic” rus, referire la bombardamentele ruseşti asupra infrastructurilor energetice ucrainene în plină iarnă.
În acest timp, luptele cele mai grele se dau în provincia Doneţk, unde trupele ruse au reuşit singurele înaintări pe câmpul de luptă după luna iulie, iar în provincia învecinată Lugansk trupele ucrainene au împins în ultimele zile linia frontului cu circa 1,5 kilometri, potrivit Statului Major ucrainean.
Potrivit bloggerilor militari ruşi, în zona oraşului Bahmut din Doneţk, locul celor mai intense lupte în ultima vreme, confruntările s-au mutat din zona industrială în cea rezidenţială a oraşului devenit, conform Kievului, ruine nelocuibile.