Datorăm dreptatea eroilor din Decembrie 1989 și tuturor disidenților și victimelor regimului comunist, spune Nicolae Ciucă
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia marcării a 33 de ani de la începutul Revoluţiei Române, în care a evidenţiat că atât eroilor şi martirilor din Decembrie 1989, cât şi tuturor disidenţilor şi victimelor regimului comunist li se datorează nu doar valorizarea sacrificiului lor suprem prin apărarea idealurilor în care au crezut cu toată puterea, ci şi dreptatea, „care se lasă aşteptată de prea mult timp”.
„România democrată de astăzi nu ar fi fost posibilă fără sacrificiul suprem din Decembrie 1989, atunci când românii au dovedit că dorinţa de a fi liberi nu poate fi oprită nici de gloanţe, nici de tancuri. Timişoara a fost primul oraş eliberat de teroarea comunistă, iar curajul timişorenilor i-a inspirat şi mobilizat şi pe românii din celelalte oraşe împovărate de dictatură.
După aproape jumătate de secol, regimul comunist ilegitim şi criminal era înfrânt, iar valorile şi principiile democratice restabilite, însă preţul plătit a fost unul uriaş”, a subliniat Ciucă.
Şeful Executivului a adăugat că un deziderat al generaţiilor prezente este de a aduce în faţa Justiţiei pe cei responsabili de crimele şi abuzurile regimului comunist.
„Le datorăm eroilor şi martirilor din Decembrie 1989, dar şi tuturor disidenţilor anticomunişti şi victimelor regimului comunist nu doar valorizarea sacrificiului lor suprem prin apărarea idealurilor în care au crezut cu toată puterea, ci şi dreptatea, care se lasă aşteptată de prea mult timp.
Cei responsabili de crimele şi abuzurile regimului comunist, de reprimarea violentă a Revoluţiei Române din Decembrie 1989 trebuie aduşi în faţa Justiţiei, pentru că doar aşa trecutul poate fi asumat. Fiecare zi care se pierde fără a realiza acest deziderat e o pângărire a suferinţelor victimelor comunismului şi a sacrificiului lor”, a remarcat premierul.
Educație în spiritul adevărului
Totodată, el a punctat importanţa ce trebuie acordată educaţiei în spiritul adevărului şi al valorilor fundamentale în rândul tinerilor.
„Avem datoria să ne asigurăm că transmitem generaţiilor viitoare esenţa acestei lupte împotriva comunismului. Tinerii trebuie să cunoască adevărul, să ştie ce a presupus perioada întunecată a totalitarismelor şi să înţeleagă faptul că doar democraţia, statul de drept, valorile europene reprezintă garanţia unui viitor stabil.
Să fie conştienţi că dictatura nu poate fi niciodată o soluţie, indiferent de crizele pe care societatea le parcurge. Educaţia în spiritul adevărului şi al valorilor fundamentale reprezintă cheia consolidării valorilor noastre democratice”, a mai transmis Nicolae Ciucă.
El a reiterat angajamentul „ferm” al Guvernului pentru apărarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a democraţiei şi statului de drept, onorând neîncetat sacrificiul pentru libertate.