Accident pe A1. Două femei – din care una este însărcinată – au ajuns la spital
Evenimentul s-a produs duminică seară, în jurul orei 17, la kilometrul 44 al Autostrăzii București-Pitești, iar din accidentul în care au fost implicate trei autoturisme au rezultat două victime, ambele femei, transportate de urgență la spitale din Capitală.
Potrivit ISU Giurgiu (instituție ale cărei echipaje au fost – ca întotdeauna – primele la fața locului), două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului produs la kilometrul 44 al Autostrăzii București-Pitești, iar una dintre femeile rănite este însărcinată.
Accidentul s-a produs pe sensul de mers spre Capitală, fiind implicate trei autoturisme.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Gărzii de Intervenție Roata de Jos cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.
Femeia însărcinată, în vârstă de 34 de ani, a fost preluată de paramedici și transportată la un spital din capitală. O altă femeie, în vârstă de 29 de ani, a ajuns la spital cu ambulanța SAJ.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor și au acționat pentru sablarea părții carosabile.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.