Urmează noi restricții în Germania
Germania urmează să adopte noi măsuri restrictive pentru combaterea pandemiei de coronavirus.
Conform Reuters, autoritățile au în lucru un document care prevăd noi reguli și restricții pentru diminuarea numărului de îmbolnăviri cu Covid-19.
Noile restricții vin după un val de măsuri stricte ep care Germania deja le-a impus luna aceasta. Efecetele au fost vizibile, în sensul că numărul cazurilor de noi îmbolnăviri cu Covid-19 nu a mai crescut atât de mult. Cu toate astea, autoritățile sunt de părere că în acest ritm bilanțul zilnic al infectărilor nu va scădea.
„Sunt necesare eforturi suplimentare (…) Avem patru luni dificile de iarnă înaintea noastră, înainte ca, sperăm, efectele sezoniere şi apariţia vaccinărilor ne vor permite să depăşim treptat pandemia”, se spune în document, relatează Reuters, citată de Mediafax.
Propunerile de restricții:
–„reuniunile private în public vor fi posibile doar pentru persoanele dintr-o gospodărie cu două persoane dintr-o altă gospodărie, comparativ cu un număr maxim de 10 persoane din două gospodării cum este acum.
-în şcoli, toţi elevii poartă măşti, comparativ cu unele excepţii pentru şcolile elementare din prezent.
-toate clasele vor fi înjumătăţite pentru a permite mai mult spaţiu între elevii individuali.
-toate persoanele considerate vulnerabile vor fi eligibile o dată pe săptămână pentru o mască cu calităţi superioare, cunoscută şi sub numele de FFP2”.
Evoluția epidemiei în Germania
De la începutul pandemiei și până la sfârșitul lunii octombrie, în Germania au fost raportate 520.000 de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus
În primele două săptămâni ale lunii noiembrie numărul cazurilor a crescut cu 50% până la 780.000.
În aceeaşi perioadă, numărul pacienţilor internați la terapie intensivă a crescut cu 70%.