Petre Daea a girat jecmănirea fermierilor. Cea mai scumpă iarbă din România este în Prahova
Fermieri prahoveni sunt jecmăniți la drumul mare de către un om al ministrului Petre Daea, ceea ce generat un scandal uriaș la nivelul Prefecturii Prahova și al Guvernului României.
Fermerii prahoveni plătesc cel mult din România pentru hrana animalelor
Asociația pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale a sesizat recent Prefectura Prahova și pe ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, că se confruntă cu o situație incredibilă în județul Prahova prin care fermierii sunt obligați să plătească mult mai pentru hrana animalelor și, totodată, să arendeze terenuri agricole la prețuri mult mari decât în restul țării.
În sesizarea asociației se menționează faptul că la următoarea adresă web pot fi consultate prețurile medii pe anul 2022 ale produselor agricole pe baza cărora se calculează impozitul la veniturile din arendă, exprimate în natură conform art. 84 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Judete_PreturiAgricole_2022.html.
În urma analizei efectuate de specialiștii asociației a rezultat o situație comparativă incredibilă a prețurilor de referință pentru prețul mediu al ierbii/masei verzi obținută de pe pajiști în anul 2022 în cele 31 de județe (vezi documentul în facsimil).
Iarba din Prahova, de 20 de ori mai scumpă decât în Brăila
”Prețul ierbii în județul Prahova este de 3,4 ori mai mare ca media tuturor județelor României, de 6 ori mai scump față de Buzău, de 8 ori față de Dâmbovița și de 20 de ori față de județul Brăila.
De asemenea, este de remarcat faptul că majoritatea județelor și-au stabilit aceste prețuri la finele anului 2021, în timp ce județul Prahova și-a aprobat H.C.J.215 abia la finele lunii august 2022, întrucât adresa care a fundamentat aceste prețuri a fost emisă de Direcția Județeană pentru Agricultură Prahova tocmai la sfârșitul lunii iulie 2022”, se precizează în sesizarea către Prefectura Prahova și Ministerul Agriculturii.
Ce consecințe decurg din această întârziere a prețurilor? ”Aceasta întârziere cu peste jumătate de an a influențat prețul de referință pentru toate produsele agricole în baza cărora se calculează impozitul la veniturile din arendă exprimate în natură și a prejudiciat din punct de vedere fiscal majoritatea proprietarilor de terenuri agricole din județ care au terenuri date în arendă”, a precizat pentru PUTEREA unul dintre fermierii de top din Prahova.
Favorita lui Daea a umflat enorm prețul ierbii din Prahova
Potrivit informațiilor noastre, directorul executiv al Direcției Județene pentru Agricultură Prahova, Mita Enache, este principalul vinovat pentru această întârziere care a condus automat și creștere prețului de închiriere a pășunilor și totodată a crescut cu 20-30% impozitul pe arendă.
Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că directoare Mita Enache este o apropiată a ministrului Petre Daea fiind permanent susținută de către acesta pe funcția de la Prahova.