Președintele PNL Brăila îl acuză de incompetență pe ministrul Agriculturii. Victime: tinerii fermieri
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, îi cere ministrului Agriculturii Petre Daea să modifice Ordonanța de Urgență cu privire la acordarea de despăgubiri fermierilor afectați de secetă. Din cauza ”incompetenței ministrului Daea”, tinerii fermieri riscă să nu recupereze aproape nimic din cheltuielile efectuate la culturile de toamnă, pentru că nu au dreptul la despăgubiri, susține deputatul.
“Astăzi solicit public să se modifice ordonanța respectivă, astfel încât tinerii fermieri să poată beneficia și ei de despăgubiri”, declară Alexandru Popa.
“Incompetența ministrului Agriculturii, social-democratul Petrea Daea, face noi victime, de această dată printre tinerii fermieri. După ce a stabilit pentru despăgubiri o formulă care mai mult le ia, decât le dă fermierilor afectați de calamități, mai nou, același act normativ îi duce pe tinerii fermieri pe buza prăpastiei și le taie de la rădăcină orice dorință de a mai lucra pământul“, arată deputatul Alexandru Popa.
El susține că Ordonanța de urgență care reglementează acordarea despăgubirilor la culturile calamitate de secetă prevede că cei care nu au un istoric de 5 ani în ceea ce privește culturile respective, nu primesc despăgubiri, ceea ce constituie “o lovitură devastatoare pentru tinerii fermieri, care nu au un istoric de 5 ani și din cauza incompetenței ministrului Daea s-ar putea să nu mai aibă niciun un istoric agricol, fiindcă se vor lăsa de meserie, după experiența din acest an“.
Deputatul spune că a primit în ultimele zile mai multe telefoane de la tineri fermieri din județul Brăila afectați de secetă și care riscă să nu recupereze aproape nimic din cheltuielile făcute la culturile de toamnă, pentru că nu au dreptul la despăgubiri, conform OUG menționat.
“Ei sunt descurajați și-mi spuneau că dacă nu reușesc să recupereze măcar o parte din bani se gândesc foarte serios să renunțe la agricultură și să se apuce de altceva. Forma actuală a ordonanței este plină de greșeli grave și acest act normativ care trebuia să fie un ajutor pentru agricultori a ajuns să fie o bătaie de joc la adresa acestora. Nu știu cum e posibil ca niște oameni care chipurile sunt specialiști în domeniul agriculturii, cum e însuși ministrul Daea, să facă asemenea gafe, cu efecte foarte grave asupra fermierilor. Ajungi să te întrebi dacă Daea și cei din echipa lui protejează interesele fermierilor sau vrea să-i distrugă. Din ce văd, mie mi se pare că domnul Daea e mai degrabă dușmanul tinerilor fermieri, decât susținătorul lor. Și nu sunt singurul care crede asta“, precizează Popa.
Președintele PNL Brăila susține că a făcut în urmă cu ceva timp, la modul public, o propunere pentru schimbarea formulei de calcul a despăgubirilor, însă, deocamdată nu s-a întâmplat nimic în acest sens.
“Astăzi solicit public să se modifice ordonanța respectivă, astfel încât tinerii fermieri să poată beneficia și ei de despăgubiri. Sper că domnul ministru Daea nu vrea ca agricultura României să rămână doar pe mâna celor care au vârsta lui”, declară Alexandru Popa.