Anul 2023 readuce promoțiile la companiile aeriene
În timpul pandemiei companiile aeriene s-au confruntat cu lipsa personalului, cu un număr de zboruri sau locuri pe zbor cu mult reduse față de perioada pre-pandemică, aeroporturile nu aveau suficient personal pentru a asigura serviciile la sol, iar călătorii și-au schimbat stilul de a călători.
Cu toate aceste elemente necunoscute, sistemul de prețuri și promoții nu a mai fost o prioritate și nici nu s-au respectat vechile perioade de rezervare și promoții.
Vestea bună este că, începând cu anul 2023, promoțiile la biletele de avion vor aduce prețuri similare cu cele dinainte de pandemie și că vom vedea din nou bilete de avion sub 50 euro pentru cele mai iubite destinații europene. Primele promoții sunt deja active, astfel că românii pot găsi chiar și acum bilete de avion pentru anul 2023 începând de la 20 de euro / zborul.
Potrivit specialiștilor Vola.ro, în următoarele săptămâni companiile aeriene vor lansa din ce în ce mai multe promoții pentru biletele de avion din anul 2023, culminând cu luna ianuarie.
În mod tradițional, luna ianuarie este luna cu cele mai mici prețuri la biletele de avion, luna reducerilor la marile companii aeriene și luna în care călătorii dornici de prețuri mai mici își fac primele planuri de călătorie.
Românii pot achiziționa bilete de avion la prețuri promoționale pentru destinațiile cele mai căutate din Europa, prețurile începând de la 20 euro/ zbor.
Turiștii nu mai sunt nevoiți să vâneze prețurile cele mai mici în funcție de destinație sau programul de zbor al liniilor aeriene, deoarece pot achiziționa bilete de avion mai ieftine pentru majoritatea destinațiilor din Europa.
Cele mai ieftine tarife sunt pentru rutele clasice, cum sunt București – Milano, București – Viena sau București – Madrid, unde românii aleg să-și facă un scurt city-break, o vacanță la ski sau să-și viziteze familia.
Prețuri de la 20 euro la biletele de avion
Cel mai mic preț pe care românii îl pot plăti pentru o călătorie cu avionul este de 20 euro / bilet pentru zboruri la Milano, Londra sau Viena. În topul celor mai ieftine bilete de avion se regăsește și Veneția, de la 26 euro. Pentru Roma, Bruxelles și Veneția prețurile încep de la 30 euro / zbor.
Pe fondul pandemiei de COVID-19, Vola.ro a accelerat automatizarea proceselor de business, cu focus pe departamentul de Customer Care.
Compania și-a concentrat eforturile atât pe reducerea costurilor, cât și pe automatizarea și eficientizarea proceselor de Customer Care. Față de anul 2019, numărul de interacțiuni per rezervare a scăzut de la 3 la 1, semn că procesele automatizate și optimizate în perioada pandemiei au funcționat.
În ciuda mai multor motive de interacțiune per client (zboruri anulate, incertitudine, condiții de călătorie volatile), oamenii au fost receptivi la noul mod de lucru online și și-au păstrat încrederea în serviciile companiei.
Recent, echipa Vola.ro a renunțat și la linia telefonică, reducând canalele de comunicare la Chat și la email.
Unul dintre principalele beneficii Vola.ro este asistența specializată în legătură cu orice problemă legată de călătorii, inclusiv ajutor în cazul unei întârzieri, anulări, modificări de zbor. De asemenea, clienții Vola.ro beneficiază de consultanță înaintea cumpărării biletelor de avion, ceea ce presupune o comparație completă a opțiunilor de zbor pe o anumită rută, atât pentru companiile aeriene low cost, cât și pentru companii de linie.
Cu toate acestea, 70% din interacțiunile cu clienții sunt post achiziție, majoritatea fiind pentru adăugarea serviciilor auxiliare (45%): bagaje, servicii check-in, asigurare călătorie, produse de protecție. 13,74% din clienți au nevoie de modificarea datei de călătorie, anulare rezervării sau modificarea zborului, 11,67% își doresc să anuleze voluntar călătoria, 7% au nevoie de o rambursare, iar 18% sunt interesați de produsele de protecție marca Vola.ro.
Aceștia pot beneficia fie de Vola Fast Refund, prin care li se rambursează 100% din costul biletului de avion în numerar în maximum 24 de ore, Vola Flex prin care, în cazul unui zbor anulat în mod voluntar, își primesc banii înapoi sub formă de numerar în maximum 3 zile sau Vola Trip Protect prin care pot primi alternative de zbor gratuite în cazul anulărilor sau întârzierilor, fără cheltuieli suplimentare.
Indiferent de motivul ticketului de suport, peste 50% dintre clienți primesc un răspuns în mai puțin de 30 de min și 95% primesc răspuns de la consultanții Vola.ro în maximum 3 ore.