Moderna anunță că a dezvoltat un vaccin anti-covid cu o eficiență de 94,5%
Vaccinul experimental dezvoltat de Moderna Inc are o eficiență de 94,5% în prevenirea COVID-19. În aceste condiții, SUA ar putea avea în scurt timp două vaccinuri cu rezultate care depășesc cu mult așteptările.
În condițiile anunțului făcut de Moderna, luni, și Pfizer, săptămâna trecută, Statele Unite ar putea avea două vaccinuri autorizate pentru utilizare de urgență în decembrie și până la 60 de milioane de doze de disponibile în acest an, scrie Reuters.
Anul viitor, guvernul SUA ar putea avea acces la peste 1 miliard de doze doar de la cei doi producători de vaccinuri, mai mult decât necesar pentru cei 330 de milioane de locuitori ai țării.
„Vom avea un vaccin care poate opri COVID-19”, a declarat președintele Moderna, Stephen Hoge.
Specialiștii în imunologie susțin că existența mai multor vaccinuri în același timp este un lucru benefic pentru lupta împotriva pandemiei. „Având mai mult de o sursă de vaccin ne va ajuta pe toți să ne întoarcem la normalitate în 2021”, a spus Eleanor Riley, profesor de imunologie și boli infecțioase la Universitatea din Edinburgh .
Moderna se așteaptă să aibă suficiente date de siguranță necesare pentru autorizarea în SUA încă de săptămâna viitoare și se așteaptă să depună dosarul pentru obținerea autorizației de utilizare de urgență în următoarele săptămâni.
Citește și:
- OMS, precizări despre vaccinul anti-Covid anunțat de Pfizer şi BioNTech
- Când va ajunge vaccinul Pfizer în Europa. EMA a primit primele date clinice
- Creatorul vaccinului Pfizer promite că viața va reveni la normal din iarna anului viitor
- Tot ce trebuie să știi despre un posibil vaccin anti-COVID. OMS: Nu vor fi 100% eficiente
- Șefii OMS, îngrijorați de lipsa de încredere a populației globale în vaccinuri