Ungaria și Polonia blochează bugetul Uniunii Europene
Respectarea statului de drept nu este o decizie pe care o doresc toate statele Uniunii Europene. În mod normal, la nivelul UE, statul de drept nici măcar nu ar trebui să fie pus în discuție, Din păcate, Ungaria și Polonia nu văd la fel precum celelalte state membre acest lucru.
Mai exact, Ungaria și Polonia au blocat prin veto adoptarea bugetului multianual al Uniunii Europene deoarece nu vor ca accesarea fondurilor europene să fie condiționată de respectarea statului de drept. O mișcare demnă de o țară precum Belarus, dacă aceasta ar fi în UE, dar nu de Polonia sau Ungaria.
Sebastian Fischer, purtătorul de cuvânt al UE, a anunțat că la reuniunea ambasadorilor statele membre au votat prin majoritate condiția care leagă statul de drept de accesarea fondurilor europene, dar în privința deciziei privind resursele proprii nu s-a obținut unanimitatea din cauza opoziției celor două state.
Premierul maghiar Viktor Orban anunțase anterior că se va bloca prin veto bugetul dacă se impune condiția statului de drept. Ungaria arată că nu consideră normal ca Uniunea să decidă „ce noi considerăm a afi o familie și cine să poată adopta copii în Ungaria și în ce condiții.”
Polonia a arătat că statul de drept este „doar un pretext, un cuvânt frumos, dar este vorba de fapt de o aservire instituțională, de o limitare radicală a suveranității.”
Planul Next Generation, în valoare de 750 miliarde euro, nu poate fi adoptat dacă vreun stat invocă dreptul la veto.
„Dezbaterea despre statul de drept nu este despre o țară sau despre Est și Vest. Mecanismul este neutru și se aplică tuturor la fel”, a declarat liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Webber.