Romeo Dunca, președintele CJ Caraș Severin implicat într-un accident: Miroseam doar a cârnați!
Romeo Duncă se îndrepta spre Timișoara când, pe DN 6, la ieșirea din localitatea Căvăran, a fost implicat într-un carambol.
Mașina din fața lui a frânat brusc. La fel a făcut și Romeo Dunca, reușind să oprească autovehiculul, însă a fost lovit de TIR-ul din spate. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina în care se afla a fost proiectată în șanț.
Însă, din fericire accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
”Aseară în jurul orei 17, a avut loc un accident de circulație pe DN6 în care au fost implicate 3 autovehicule. Unul dintre cele 3 autovehicule era condus de către Romeo Dunca, președintele CJ Caraș Severin, iar mașina este în proprietatea instituției fiind mașina de serviciu.
În timp ce un bărbat de 45 de ani, din Reșița, conducea un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, pe DN 6, la km 470, în afara localității Căvăran, din direcția Caransebeș către Lugoj, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul care circula în fața sa, condus de Romeo Dunca, lovindu-l în partea din spate și proiectându-l într-un alt autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din județul Dolj.
Practic vorbim de un accident tip carambol datorat nepăstrării distanței de rulare între autovehicule. Nicio persoană nu a fost rănită, fiind înregistrate avarii la cele trei autovehicule implicate.
Cei 3 conducători auto au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative în toate cazurile”, se arată în comunicatul poliției.
Romeo Dunca a oferit pentru Express de Banat primele declarații după accidentul de seara trecută. :
„Toată lumea e bine, Consiliul Județean se va alege cu un Touareg nou de pe urma asigurării TIR-ului care m-a lovit. Eu nu am lovit mașina din față, eu am oprit în spatele ei. TIR-ul a intrat în mine și m-a împins în mașina din față. Eu nu am avut nicio vină. Culpa e doar a șoferului de TIR, care mi-a și dat asigurarea lui pentru suportarea cheltuielilor. Nu am fost proiectat în șanț, am tras mașina acolo, să nu blocăm traficul, accidentul nostru nefiind cu victime. Am fost testat și pentru alcool, și pentru droguri, dar spre dezamăgirea unora rezultatul a fost zero la ambele. Miroseam doar a cârnați!”