A mai trecut un an prin ”Fereastra Overton”

Fără să ne dăm seama, timpul ne ia de mână și ne va trece în alt an. A mai trecut un an cu vise și speranțe. Unele s-au împlinit, altele s-au spulberat. Ne uităm în jur și constatăm că oamenii sunt terorizați în continuare de COVID, dar mai ales de explozia prețurilor la alimente, carburanți, energie electrică și gaze. Dacă până acum oamenii erau preocupați de ceea ce mănâncă între Crăciun și Anul nou, de astăzi, sunt îngrijorați de ceea ce se va întâmpla cu ei între Anul Nou și Crăciun. De ce?

 Pentru că cei aflați astăzi la guvernare, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, au guvernat, pas cu pas, zi de zi, lună de lună, an de an, după sloganul ”guvernare pentru noi, nu pentru voi”. Astfel, în ”România lucrului bine”, ”guvernul meu” ca și aproape întreaga clasă politică este visurată de sindromul Hybris, adică persoane care, brusc, par a pierde contactul cu lumea în care trăiesc, îşi supraestimează competenţele şi capacităţile, nu ezită să facă abuz de putere, ignorând, cu bună ştiinţă, regulile, fără a fi interesaţi de „costuri” şi consecinţe. Succesul îl face pe cel ales „să-şi piardă uzul raţiunii”, să se considere invincibil, infailibil și invulnerabil.

Mai mult, actualii politicieni au demonstrat, pe lângă faptul că sunt tutela Sindromului Hybris, că deja și-au însușit și unul dintre cele mai agresive concepte de influențare și manipulare, care activează pe mapamond ce poartă numele de „Fereastra Overton”, după numele sociologului american Josef Overton. Mecanismul denumit „Fereastra Overton” înseamnă trecerea unei idei de la „imposibil” la „legal” în șase pași: imposibil, radical, acceptabil, rațional, popular, legal.

Așadar, se poate constata că și în ”România lucrului bine făcut”, Sindromul Hybris merge braț la braț cu „Fereastra Overton”, adică funcționează în ambele sensuri: de la imposibil la lege, dar și de la lege la imposibil, iar Monitorul Oficial este „înțesat” de acte normative personalizate, adică cu dedicație pentru cei care și-au pierdut uzul rațiunii. Octavian Goga spunea că „sunt mulţi care, ajunşi la un vârf de munte, au ameţeli şi cad; iertaţi-i pe parveniţi”.

Majoritatea miniștrilor care s-au perindat după 1989 pe la Palatul Victoria ar fi trebuit să aibă amețeli pentru că au ajuns în vârful politichiei româneşti doar prin paraşutare politică. Ei au îmbrăţişat profesia de oportunist, fiind preocupaţi doar să roadă din ciolanul puterii chiar dacă habar nu au avut cum se roade n os guvernamental. Însă, acum, la cumpăna dintre ani când a venit momentul bilanțului, constatăm că aproape întreaga clasă politică de la noi se regăsește în caracterizarea lui Honore de Balzac: “Parvenitul se târăşte de-a buşilea în faţa celor ce-i pot fi de folos şi este obraznic cu cei de care nu mai are nevoie”.

 Politica este poate singura meserie pentru care se crede că nu este necesară nicio pregătire. Și în acest sens, Mihai Eminescu spunea că “Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”. Dar, cum a zis Nikita Khrushchev, “Politicienii sunt la fel peste tot. Promit să construiască poduri chiar şi acolo unde nu există râuri”.

Numai că la fiecare sfârșit de an, ne întrebăm ce se întâmplă cu țara? Încotro mergem? Cu cine mergem? Sunt doar câteva întrebări la care așteptăm răspuns la fiecare sfârșit de an. Însă, mereu sperăm că mâine va fi mai bine decât azi. Dar, din păcate, piloții clasei politice de la noi sunt orbi, surzi și muți atunci când vine vorba de țară.

Toți politicieni de la noi au lipsit, de exemplu, de la lecția deschisă a fostului premier israelian Golda Meir, prima femeie din Israel care a condus un guvern timp de cinci ani, între 1969 și 1974, care a spus că pentru a face orice țară măreață, sunt importante doar două lucruri. „Dacă vreți să construiți o țară în care se vor întoarce fiii și fiicele sale, dacă vreți să construiți o țară în care oamenii vor pleca doar în timpul vacanțelor, dacă vreți să construiți o țară care nu va avea frică pentru viitor, atunci faceți doar doi pași:

1. Echivalați corupția cu trădarea de țară, iar oficialii corupți cu trădători până la a șaptea generație…

2. Faceți trei profesii cele mai bine plătite și cele mai respectate: profesia de militar, profesor și medic.

Și cel mai important – munciți, munciți și munciți pentru că nimeni în afară de voi nu vă va proteja, nimeni în afară de voi nu vă va hrăni și doar voi aveți nevoie de țara voastră, nimeni altcineva”. Oare, câți dintre liderii politici de la noi, care, de fapt, sunt deținători de putere, au încercat să transpună în fapte vreunul dintre cei doi pași indicați de Golda Meir? Niciunul. De ce? Pentru că așa cum spunea Mircea Eliade “noi suntem, sau am fost, unul din puţinele neamuri europene care am experimentat contemplaţia în suferinţă.”

Dar, peste câteva ore, 2022 este aruncat în hăurile trecutului tot prin Fereastra Overton. Să lăsăm trecutul mort să se îngroape de unul singur. Sfârșitul anului nu este nici un sfârșit, nici un început, ci o continuare a vechilor obiceiuri și îndeletniciri. Noul an va pune stăpânire pe orologiul timpului. Vom deschide în 2023 o carte nouă pentru România cu pagini albe unde cuvintele va trebui să le scriem noi, iar titlul ar putea fi „Oportunitate” sau „Un nou început”.

La revedere, 2022! Bun venit, 2023!