Tânără de 14 ani ucisă cu 25 de lovituri de cuțit în ajunul Anului Nou
O tânără de 14 ani, de la un centru de copii din Truşeşti (Botoșani) a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuţit sâmbătă, în ajunul Anului Nou. Autorul este coleg cu victima în acelaşi centru, aparţinând Direcției pentru Protecția Copilului Botoșani.
Conform publicației Monitorul de Botoșani, localnicii au găst pe podul din locaitate trupul unei tinere, într-o baltă de sânge (foto). La faţa locului a ajuns un echipaj de la Ambulanţa Botoşani, dar şi un asistent din cadrul UPU-SMURD, care locuieşte chiar în zonă.
„Din păcate nu sa mai putut face nimic. Victima prezenta multiple plăgi înjunghiate, atât profunde, cât şi superficiale. Prezenta plăgi la nivelul mandibulei, la nivelul gâtului, umărului drept, pumnului şi în zona abdomenului. Era în şoc hemoragic. Din păcate s-a constatat decesul, de către colegii de la Ambulanţă”, a precizat Andrei Gavril, asistent în cadrul UPU SMURD.
„La locul solicitării am găsit o pacientă în vârsta de aproximativ 14 ani, în stop cardio respirator. Aceasta prezenta multiple plăgi înjunghiate în regiunea latero cervicală dreaptă. De asemenea, avea plăgi înjunghiate în regiunea abdomenului și la nivelul membrelor superioare. S-au inițiat manevrele de resuscitare conform protocolului în vigoare, însă, din păcate, nu au reușit. După aproximativ 45 de minute a trebuit să declaram decesul acesteia”, a declarat medicul primar în medicina de urgenţă Dănuţ Panaitescu, din cadrul UPU-SMURD.
Tânărul care a comis cumplita crimă este tot din centrul DGASPC de la Truşeşti. „Persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 21 de ani, din comuna Guranda a părăsit locul faptei, imediat după comiterea acesteia. A fost identificat de polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi, în zona gării din localitatea Trușesti. A fost condus la sediul poliției pentru audieri”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.