Ce se știe despre BF.7,  noua subvarianta a Omicron care face ravagii în China

Publicat: 03 ian. 2023, 23:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Ce se știe despre BF.7,  noua subvarianta a Omicron care face ravagii în China
Omicron

Actualul val Covid-19 cu care se confruntă China odată cu abandonarea bruscă a politicii ”zero Covid” are mai multe explicații: insuficienta imunizare a populației, protecția mai redusă a vaccinurile chineze, la care se adaugă și BF.7, o subvariantă a Omicron.

BF.7 pare să circule intens în China, mai ales la Pekin. Astfel, potrivit unor medici, în China, zilnic, sunt depistate aproximativ 30 de milioane de cazuri. Totuși, în Uniunea Europeană nu au fost instituite măsuri comune pentru cele 27 de țări membre, transmite Europe1.

Dar principala întrebare este: Ce se știe despre varianta BF.7?

BF.7 este o subvariantă a Omicron și pare să fie ceva mai contagioasă. Potrivit primelor date, o persoană infectată cu BF.7 ar putea contamina la rândul ei între 10 și 18 persoane. Cu celelalte variante ale Omicron, un bolnav transmitea infecția în medie la alte 5 persoane.

Simptomele provocate de sușa BF.7 sunt comune celorlalte variante: febră, tuse, durere în gât. Uneori, apar diareea și vărsăturile.

BF.7 nu este o variantă chiar nouă, deoarece, de exemplu, ea era în circulație în Franța încă din primăvara anului trecut. În octombrie, BF.7 reprezenta 10% din testele pozitive față de sub 1% în prezent.

Potrivit unui studiu recent, subvarianta scapă imunității dobândite. Ceea ce înseamnă că o persoană vaccinată sau infectată recent se poate reinfecta și face boală din cauza sușei BF.7.