Colindători costumați în soldați ruși și cu simbolul Z, pro-război, pus pe mașini

Publicat: 03 ian. 2023, 11:57, de Otilia Caloian, în ACTUALITATE , ? cititori
Colindători costumați în soldați ruși și cu simbolul Z, pro-război, pus pe mașini

Unor colindători din județul Bacău le-a venit o idee ieșită în comun de a se masca la o paradă. S-au costumat în soldați ruși și și-au pus simbolul “Z” pe mașini, apoi au defilat la o paradă a mascaților. Doar că simbolul Z este interzis, iar băcăuanii au acum probleme cu legea.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău au deschis un dosar penal în care fac cercetări după ce, în cadrul unei parade cu mascaţi din comuna Berzunţi, mai multe persoane s-au costumat în soldaţi ruşi şi au defilat cu autovehicule imitând pe cele militare, având inscripţionată litera „Z”.

„Poliţiştii băcăuani s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spaţiul public şi au demarat verificări în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31 din 2002, pentru a stabili cu exactitate situaţia de fapt, iar în funcţie de rezultat se vor lua măsurile legale ce se impun”, au precizat reprezentanţii IPJ Bacău.

Ce înseamnă simbolul Z

În imaginile apărute în spaţiul online şi care au stârnit comentarii negative, mascaţii din Berzunţi apar îmbrăcaţi în soldaţi ruşi, în care alegorice care simbolizează autovehicule militare dotate cu rachete şi inscripţionate cu litera „Z”.

Mesajele transmise de reprezentanţii mascaţilor din Berzunţi îndeamnă la violenţe şi chiar la viol.

În fiecare an, în localitatea băcăuană Berzunţi are loc o paradă a mascaţilor care abordează diverse teme.