Povestea familiei reptilă. Cum au ajuns acești oameni să arate ca șopârlele
O familie din Indonezia, căreia i se spune „familia reptilă” trăiește cu o afecțiune rară care face ca fețele lor să își schimbe forma. Din cei cinci copii ai familiei Manurung, patru dintre ei trăiesc cu o afecțiune facială nediagnosticată și incredibil de rară, care îi face să arate ca șopârlele.
O familie din Sumatra de Nord, Indonezia, îi sperie pe cei cu care intră în contact și asta pentru că și-au pierdut înfățișarea umană. Vecinii spun că cineva i-ar fi blestemat și de aceea patru din cei cinci membri ai familiei arată ca șopârlele.
”Forma fețelor noastre s-a schimbat, dar noi acceptăm asta și trăim cu asta. În opinia mea, să cresc cu această condiție m-a făcut să mă simt inferior. Dar acum, nu mă mai simt deloc așa. (…) Forma feței mele s-a schimbat, aici e obrazul, obișnuia să fie rotund, dar acum este mai subțire în partea asta”, a spus Surya, capul familiei, pentru Truly.
Familia lor are cinci membri, patru fete și un băiat. Doar unul dintre copii nu are această condiție, o fată.
”Obișnuiesc să mă gândesc la asta, de ce sunt atât de diferită de surorile mele și fratele. Când am crescut, am realizat că e vorba despre genele părinților noștri. Surorile și fratele meu le-au moștenit de la tatăl meu, și eu de la mama.”, spune Tiur, singura fată care are un aspect normal, citată de a1.ro.
Familia reptilă nu vrea să meargă la doctor
Cei patru membri ai familiei reptilă, care arată ca șopârlele, nu au dorit să consulte un medic pentru a afla mai multe despre afecțiunea care îi face să aibă un aspect diferit.
Ei cred totuși că este vorba despre un sindrom genetic pentru că și tatăl tinerilor este afectat, pe când mama lor nu.
”Credem că a lor condiție nu este o problemă pentru viața de zi cu zi. Dacă le cauzează probleme, ca oboseala, ei ar trebui să meargă la doctor pentru un control. Acum, boala lor nu le afectează viețile.”, a mai spus Tiur.
Citește și: Un japonez a cheltuit 16.000 de dolari pentru a deveni câine. Cum arată în lesă
Familia reptilă este privită cu spaimă când iese în oraș
Tinerii din familia reptilă au o viață normală, iar oamenii din sat s-au obișnuit cu ei, chiar dacă mai sunt persoane care îi privesc cu spaimă. Ei spun că sunt priviți insistent doar când merg la oraș pentru că acolo oamenii nu sunt la curent cu situația lor.
”Nimeni nu râde de noi. Nimeni nu ne insultă în satul nostru. Dar dacă mergem în oraș, oamenii care nu ne-am văzut vreodată, arată surprinși când apărem”, a mai explicat bărbatul.
Chiar dacă știu că sunt atât de diferiți, ei se bucură de viață și, mai nou, fac bani din TikTok. Cei patru frați și-au învins rușinea și au început să posteze în social media, acolo unde clipurile lor devin virale.
Unele dintre videoclipurile lor de pe Tiktok au strâns câteva milioane de like-uri.