Guvernul înfiinţează funcţia de secretar general al Cancelariei prim-ministrului
Guvernul a modificat, miercuri, în şedinţă, HG nr. 832/2022 privind stabilirea atribuţiilor, organizarea şi funcţionarea Cancelariei prim-ministrului, în această structură urmând să fie înfiinţată funcţia de secretar general.
Secretarul general va fi înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii, prin decizie a prim-ministrului, cu încadrarea în numărul de posturi aprobat prin transformarea unui post vacant existent, a informat Executivul.
Potrivit hotărârii, secretarul general asigură stabilitatea funcţionării Cancelariei prim-ministrului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile acesteia.
Secretarul general îndeplineşte atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute de OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, secretarul general poate îndeplini şi alte atribuţii prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al Cancelariei prim-ministrului ori încredinţate de şeful acestei structuri.