Ce se mai poartă în materie de frumusețe în 2023
Te pasionează tot ce e nou în materie de frumusețe? Pui accent pe aspectul fizic și pe îngrijire mai mult decât orice? Atunci acest articol este pentru tine. Află din rândurile de mai jos care sunt tendințele de beauty pentru acest an, astfel încât să strălucești în fiecare lună.
1.Sprâncene periate și fixate cu gel
Sprâncenele joacă un rol elementar în orice machiaj deoarece reușesc să pună în evidență trăsăturile feței.
Dacă în trecut se foloseau farduri pentru conturarea acestora, în 2023 focusul se mută asupra creioanelor ce trasează cu precizie firele de păr și asupra gelurilor de fixare. Pentru a fi în pas cu noile trenduri de frumusețe, trebuie să perii sprâncenele spre frunte, după care să le fixezi cu ajutorul unui gel transparent.
2. Gene întoarse pentru priviri pătrunzătoare
În cazul în care te-ai săturat să-ți curbezi genele cu ajutorul rimelului, în 2023 poți să te orientezi către un ondulator din metal. Renunță la clasicele și multiplele rimeluri din portfarduri și achiziționează-ți un ondulator compact și ușor de folosit, pe care să-l porți în geantă, oriunde mergi. Cu ajutorul acestuia, obții privirea mult dorită în doar câteva secunde.
3. Cărare pe o parte pentru coafuri de impact
Dacă până de curând s-a purtat cărarea pe mijloc, trendurile de frumusețe din 2023 spun că a sosit momentul să o schimbi.
O cărare pe o parte poate fi o modalitate eficientă de a adăuga un plus de stil și personalitate unei coafuri. Aceasta poate distrage atenția de la anumite trăsături ale feței și să sublinieze altele, făcându-ți coafura să arate mai echilibrată și mai armonioasă.
4. Nuanțe de cupru pentru păr
În 2022, tonurile de cupru au fost cele mai solicitate în toate saloanele El Studio și nu numai. De aceea, această culoare rămâne în vogă și în 2023.
Prin urmare, dacă iți doreșți o schimbare de look, alege o nuanță de cupru care să îți pună cât mai frumos trăsăturile în evidență, mai ales dacă ai ochii albaștri.
5. Alb lăptos pentru manichiuri chic
În cazul în care adori unghiile cu aspect natural, atunci 2023 este alături de tine! În acest an se poartă la intensitate maximă nuanțele de alb lăptos, prin urmare ai toate motivele să optezi pentru manichiuri de acest fel.
Albul lăptos este o culoare clasică și elegantă, care poate fi purtată atât la ținutele de zi, cât și în cele de seară. Se asortează ușor cu aproape orice ținută și oferă un plus de rafinament și eleganță.
6. Mezoterapie pentru un ten lipsit de riduri
Dacă până acum s-a optat mai mult pentru injectările cu botox, cu scopul de estompare al ridurilor de la nivelul feței, în 2023, mezoterapia se află pe primul plan.
Astfel, dacă îți doreșți să beneficiezi de un tratament revoluționar, ce reușește să elimine ridurile fine, să hidrateze în profunzime pielea și să reducă petele pigmentare, potrivit specialiștilor din saloanele de cosmetică.
În concluzie, ia în vedere toate aceste trenduri de frumusețe pentru 2023, pentru a arata formidabil pe parcursul întregului an.