Ce se schimbă la facturile de gaze, în 2023. Obligații pentru furnizori

Publicat: 11 ian. 2023, 11:00, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
Ce se schimbă la facturile de gaze, în 2023. Obligații pentru furnizori

Din acest an, facturile de gaze naturale vor trebui să cuprindă o serie de informații suplimentare introduse de furnizori, potrivit unui decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis.

Este vorba de decretul pentru promulgarea legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică.

Printre obligațiile furnizorilor de gaze naturale se numără aceea de a informa clienții privind consumul anual, comparativ cu cel din anul trecut. De asemenea, trebuie, în baza acordului scris al clientului final, să pună la dispoziţia unui furnizor de servicii energetice desemnat de acesta informaţii privind consumurile anterioare facturate, în măsura în care acestea sunt disponibile, potrivit RomâniaTv.

În același timp, furnizorul are obligația de a pune la dispoziţia clientului final mai multe opţiuni privind modul de transmitere a facturilor şi a informaţiilor privind facturarea, printre care şi transmiterea pe cale electronică.

Nu în ultimul rând, în factura emisă se va specifica modul de determinare a consumului facturat prin citire periodică contor, autocitire sau estimare consum. De asemenea, furnizorul trebuie să pună la dispoziţie datele privind consumul de gaze naturale şi preţurile aferente perioadei de consum la care se referă datele incluse în facturi.

Cel puţin o dată pe an, furnizorii de gaze naturale au obligaţia să pună la dispoziţie într-o factură sau într-o anexă a acesteia, o serie de date cum ar fi:

  • comparaţii între consumul actual de gaze naturale al consumatorului final şi consumul din anul anterior, preferabil sub formă grafică;
  • datele de contact (adresele de site-uri de internet) ale unor instituţii cu atribuţii în domeniul energiei, de unde consumatorii pot obţine informaţii privind măsurile disponibile de îmbunătăţire a eficienţei energetice, profiluri comparative ale utilizatorilor finali şi specificaţii tehnice obiective privind echipamentele energetice;
  • adresa de site în care se găsesc, într-o formă clară şi uşor de înţeles, consumurile de gaze naturale ale clienţilor finali etalon, pe categorii de consum, în cazul în care astfel de site-uri există.

De asemenea, furnizorul este obligat să transmită, la cererea clienţilor finali, informaţiile privind costul actual şi cel estimat al gazelor naturale, în timp util şi într-un format uşor de înţeles, care să le permită acestora să compare diferite oferte pentru condiţii identice/similare.