Ce deducere personală suplimentară primesc salariații care au copii la școală, de la 1 ianuarie
Părinții salariați beneficiază, începând cu luna ianuarie, de o deducere personală suplimentară din impozitul pe venit de 100 de lei pentru fiecare copil înscris la creșă, grădiniță sau școală, anunță Federația Națională a Părinților.
De această deducere personală suplimentară beneficiază părinții care au salarii, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 16 din 15 iulie 2022, condiția fiind să fie înscris copilul într-o unitate de învățământ, potrivit Edupedu.ro.
Cum se acordă deducerea personală suplimentară
a) 15% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru persoanele fizice cu vârsta de până la 26 de ani, care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la nivelul prevăzut la alin. (3);
b) 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, dacă acesta este înscris într-o unitate de învățământ, părintelui care realizează venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora.
(11) Prin părinte, în sensul alin. (10) lit. b), se înțelege: părintele firesc, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, adoptatorul, persoana care are copilul/copiii în încredințare în vederea adopției, persoana care are în plasament copilul sau în tutelă, persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
Ce se întâmplă dacă copilul este întreținut de ambii părinți
Atunci când copilul este întreținut de ambii părinți, deducerea personală suplimentară se acordă unuia dintre ei. Părintele trebuie să prezinte documentul care să ateste înscrierea lui într-o unitate de învățământ și o declarație pe propria răspundere.
Dacă părintele lucrează pentru mai mulți angajatori, el are obligația să declare că nu beneficiază de astfel de deduceri de la un alt angajator.