Liposucția și liftingul coapselor, vedetele chirugiei estetice, la nivel global

Publicat: 13 ian. 2023, 21:02, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Liposucția și liftingul coapselor, vedetele chirugiei estetice, la nivel global

Liposucția a devenit intervenția chirurgicală  estetică cea mai populară la nivel global, depășind-o pe cea de mărire a sânilor, transmite Caminteresse.fr.

Potrivit Societății Internaționale de Chirurgie Plastică (ISAPS), liposucția – care constă în aspirarea grăsimii – a devenit intervenția chirurgicală estetică cea mai frecventă la nivel global. Adică, în 2021, s-au realizat peste 1,9 milioane de liposucții.

Conturarea chirurgicală a corpului sau chirurgia estetică a corpului reprezintă 14% în totalul operațiilor de chirurgie estetică efectuate în lume.

Acestea le depășesc pe cele de mărire a sânilor, care reprezintă 13% din totalul intervențiilor chirurgicale estetice, arată datele publicate la 10 ianuarie. De altfel, numărul intervențiilor de mărire a sânilor a crescut doar cu 0,5% în ultimii patru ani. La ora actuală, sunt în discuție protezele mamare: ele fac obiectul unor scandaluri fiind asociate cu riscul de cancer al sistemului imunitar, notează într-un comunicat șeful raportului, dr. Gianluca Campiglio.

Pentru chirurgul plastician italian, din ce în ce mai multe paciente caută să-și îndepărteze implanturile lor mamare. Procedura a cunoscut o creștere cu aproape 50% în lume, între 2017 și 2021.

Pe locul al treilea se plasează chirurgia pleoapelor (ridicarea pleoapelor, blefaroplastie), cea mai populară la bărbați, potrivit ISAPS.

Rinoplastia și abdominoplastia

Printre procedurile cele mai cerute se mai află rinoplastia (corecția nasului) și abdominoplastia (îndepărtarea excesului de piele și grăsime de la nivelul abdomenului).

Datele arată că liftingul coapselor reprezintă intervenția de chirurgie estetică cu cea mai rapidă creștere la nivel global: o creștere cu peste 53% într-un singur an.

Intervențiile la nivelul feței sunt și ele solicitate. Raportul subliniază o ”creștere notabilă” – cu peste 30% – a administrării de acid hialuronic, injectat pentru reducerea ridurilor și cearcănelor.

La nivel global, în 2021, cu scop estetic au fost realizate peste 30 de milioane de intervenții chirurgicale și non chirurgicale.

Așa cum constată CNN, datele sugerează că industria chirurgiei estetice nu numai că și-a revenit după doi ani de declin consecutiv legat de Covid, dar și-a depășit nivelul înregistrat înainte de pandemie.