Giurgiu: Incendiu în imediata vecinătate a unui cămin de bătrâni. 28 de vârstnici evacuați
După ce o explozie dintr-o garsonieră i-a pus pe jar vineri noapte, pompierii din Giurgiu au avut de-a face cu o nouă intervenție de amploare, la doar câteva ore. De această dată, un incediu la o casă amenința să se extindă la un cămin de bătrâni, în care erau cazate 28 de persoane în vârstă.
”Sâmbătă dimineaţă, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o casă, pe strada Ramadan din municipiul Giurgiu.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o cisternă, o descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ.
Pompierii ajunşi la faţa locului au constatat că incendiul se manifesta violent, cu degajări de fum, iar casa se afla în imediata apropiere a unui cămin pentru persoane vârstnice, situat pe şoseaua Sloboziei.
Fumul a pătruns şi în clădirea respectivă, fiind necesară evacuarea a 28 de persoane care erau cazate în cămin şi a personalului de serviciu, ca măsură de protecţie. Acestea se aflau la parter şi la primul etaj şi au fost evacuate de pompieri în curtea căminului”, anunță reprezentanții ISU Giurgiu, într-un comunicat de presă.
Aceștia precizează că o femeie, în vârstă de 91 de ani, a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la spital.
Concomitent cu acţiunea de evacuare şi salvare a persoanelor, pompierii au acţionat pentru stingere incendiului la locuinţa din strada Ramadan care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi.
Proprietarii locuinţei în care a izbucnit incendiul s-au autoevacuat şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Au ars ferestre, uşi, mobilier, electronice şi electrocasnice, o tonă de lemne de foc, articole textile, iar pereţii casei s-au degradat în proporţie de aproximativ 65 la sută.
Alte două proprietăţi au fost afectate de acest incendiu, a mai precizat sursa citată.
La căminul pentru persoane vârstnice s-au deteriorat o fereastră PVC, izolaţia exterioară a clădirii pe o suprafaţă de aproximativ 25 de metri pătraţi şi un aparat de aer condiţionat.
La o altă casă din vecinătatea incendiului, au ars două ferestre PVC şi s-a deteriorat tencuiala pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza coşului de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din apropiere. – mai anunță ISU Giurgiu.