Prima majorare de preţuri din 2023 la OMV Petrom. Cât costă benzina
OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol şi gaze din România, a scumpit, sâmbătă, atât benzina, cât şi motorina cu 5 bani/litru, aceasta fiind prima majorare de preţuri din acest an.
Preţul benzinei standard din staţiile Petrom din București a ajuns, astfel, la 6,29-6,35 lei, în timp ce la motorina standard, acesta varia între 7,50 şi 7,53 lei/l. În staţiile OMV, preţul se încadra între 6,40 şi 6,44 lei/l, respectiv 7,58-7,61 lei/l.
Mai trebuie precizat că prețurile din stațiile Petrom sunt cu 5 bani/l mai mari, faţă de cele din stațiile Lukoil, potrivit profit.ro
Majorarea preţurilor la OMV Petrom are loc la o săptămână după ce compania ieftinise benzina și motorina, în contextul în care unul dintre concurenții săi, Lukoil, luase o decizie similară.
OMV, ameninţată de şeful ANAF
Lucian Heiuş, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a avertizat în urmă cu câteva zile că dacă OMV va refuza să plătească taxa de solidaritate, ANAF va veni cu o impunere, iar, mai mult, ia în calcul și o executare silită.
Oricum ar fi, un lucru pare clar: OMV Petrom trebuie să se aștepte la controale la sânge din partea ANAF, în urma anunțului companiei din data de 12 ianuarie că nu va plăti taxa de solidaritate.
Citeşte şi Șeful ANAF avertizează OMV că nu scapă de taxa de solidaritate. Ce riscă austriecii