Dan Cărbunaru despre demiterea lui Virgil Popescu: „Nu excludem nicio opțiune”
Premierul Ciucă a declarat, imediat după conferința de presă de la Guvern, că este posibilă o remaniere a ministrului Virgil Popescu, după tragedia de la Complexul Energetic Oltenia. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a subliniat că, este prematură o astfel de decizie, dar că nu poate fi exclusă la acest moment nicio opţiune.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a declarat, întrebat despre posibile măsuri după accidentul de la Jilţ Sud care să includă şi o demitere a ministrului Energiei Virgil Popescu, că „în funcţie de rezultatul acestor evaluări şi în funcţie de cum va arăta această înlănţuire a responsabilităţilor, nu putem exclude la acest moment nicio opţiune, dar este prematur pentru că la acest moment toate aceste responsabilităţi trebuie să se reflecte în realitatea care va fi constatată în teren”.
Citește și: Primele măsuri după accidentul de la CE Oltenia în care au murit trei oameni
„Demisia este un act unilateral. Nu se pune problema de a aştepta o demisie, ci de a avea o evaluare corectă a celor întâmplate din perspectiva responsabilităţilor şi, în planul doi, asumarea acelor responsabilităţi. Nu aş vrea să vorbesc despre decizii personale. În funcţie de rezultatul acestor evaluări şi în funcţie de cum va arăta această înlănţuire a responsabilităţilor, nu putem exclude la acest moment nicio opţiune, dar este prematur pentru că la acest moment toate aceste responsabilităţi trebuie să se reflecte în realitatea care va fi constatată în teren. Prioritatea la acest moment a fost luarea celor mai rapide măsuri pentru a asigura intervenţia autorităţilor în cazul care s-a petrecut ieri. În această a doua etapă se evaluează responsabilităţile, pe lanţul ierarhic, în legătură cu acest accident şi, la finalizarea acestor proceduri, vom fi în măsură la nivelul Guvernului să prezentăm inclusiv această zonă de responsabilitate care să antreneze şi decizii”, a afirmat Dan Cărbunaru, chestional miercuri, la finalul şedinţei Executivului, dacă Guvernul aşteaptă vreo demisie a lui Virgil Popescu sau acesta ar putea fi demis din funcţia de ministru al Energiei.
Lanț de evaluare cu final la Ministerul Energiei
Chestionat dacă au fost discuţii la nivelul Guvernului despre demisia acestuia din funcţia de ministru al Energiei, Dan Cărbunaru a răspuns: „Deciziile legate de exercitatea funcţiei publice, de lanţul de răspundere care intervine în cazul acestui tragic accident, unele dintre am văzut că deja se întâmplă şi sunt legate de decizii personale a celor care au ales să îşi depună mandatul, mă refer la o parte din managementul local”.
Citește și: Ministrul Energiei vrea demisii în conducere, după accidentul de la Complexul Energetic Oltenia
„Dar în privinţa evaluării de ansamblu a a responsabilităţilor şi pe cale de consecinţă şi măsurile care vor fi decise, o să vă asigur că vor fi prezentate toate aceste elemente, atunci când va fi evaluată întreaga situaţie. Deci lanţul de responsabilităţi se va reflecta în mod coerent şi corespunzător la finalul acestei evaluări”, a completat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
El a mai spus că „lanţul de evaluare implică de la ceea ce s-a întâmplat la nivelul minei respective, la nivelul companiei, până la ceea ce înseamnă managementul acestui domeniu”.
„Dar, repet, suntem într-o etapă în care evaluarea este în curs. Ca atare, după finalizare, vom vedea şi în ce constau responsabilităţile punctuale ale persoanelor implicate. Responsabilităţile care urmează a fi stabilite se bazează pe responsabilităţile legale şi pe atribuţiile pe care fiecare dintre elementele acestei structuri ierarhice le are de gestionat. Se va face o evaluare care se bazează pe ceea ce s-a întâmplat şi, pe de altă parte, pe atribuţiile care le revin celor care răspund de acest domeniu”, a completat Cărbunaru.
Când se termină controlul la mina din Jilț
Acesta a mai precizat că această evaluare şi analiză privind accidentul de la Jilţ Sud va fi finalizată cel mai probabil săptămâna viitoare.
„Cât mai curând va fi această analiză. Cel mai probabil săptămâna viitoare toate aceste evaluări însoţite de un plan de măsuri vor fi prezentate Guvernului şi opiniei publice”, a conchis Cărbunaru.
Complexul Energetic Oltenia a anunţat, miercuri, primele măsuri administrative în urma accidentului care a dus la decesul a trei persoane şi rănirea altor zece. Doi dintre şefii carierei Jilţ Sud au fost schimbaţi din funcţie, în timp ce directorul Sucursalei Miniere a demisionat.
Citește și: Director Complex Oltenia, despre accident: Nu i-am pus eu să se urce 25 în maşină
Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunţat, marţi, că va trimite Corpul de Control al Ministerului Energiei pentru a face verificări la Complexul Energetic Oltenia, după accidentul de la cariera Jilţ Sud, soldat cu moartea a trei oameni. El a mai cerut demisia directorului sucursalei miniere, a şefului exploatării miniere şi a şefului carierei Jilţ Sud.
„Mie mi se pare normal ca cei care răspund de acest lucru, de minerit, să-şi piardă funcţiile, deci acest lucru este normal, nu aştept raportul Corpului de Control pentru acest lucru, vreau ca mâine acest lucru să se întâmple”, a subliniat Popescu.
Trei persoane au murit şi zece au fost rănite în urma accidentului produs, marţi, în cariera Jilţ Sud.
Primele verificări ale poliţiştilor arată că autoutilitara care a căzut la o diferenţă de nivel de aproximativ trei metri transporta muncitori, dar şi două tuburi metalice de acetilenă.
După decesul a trei persoane, cu vârste de 29, 38, respectiv 48 de ani şi după rănirea altor muncitori, Poliţia a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.