Cum apără ministrul Predoiu secția specială, care amână de patru ani o soluție în dosarul lui Kovesi

Publicat: 19 ian. 2023, 08:20, de Florentin Lucaniuc, în POLITICĂ , ? cititori
Cum apără ministrul Predoiu secția specială, care amână de patru ani o soluție în dosarul lui Kovesi

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a apărat miercuri prestația secției speciale pentru magistrați, care ține deschis de patru ani, fără o soluție, dosarul deschis de Adina Florea Laurei Codruța Kovesi.

Întrebat la Europa FM cum e posibil acest lucru, deși Înalta Curte de Casație și Justiție a dat deja de patru ori termene procurorilor pentru a pune o soluție în dosar, Predoiu a declarat că ”hotărârea trebuie dusă la îndeplinire cât mai rapid cu putință, dar nu cu prețul sacrificării calității actului procesual”.

El a găsit circumstanțe atenuante procurorilor de la secția specială: „Din câte știu, s-a lucrat la acest dosar prin doi procurori care s-au succedat. Unul s-a pensionat sau, în orice caz, a ieșit din atribuția de a procesa dosarul. Și acum lucrează un alt domn procuror sau doamnă procuror – nu știu exact. Trebuie să parcurgă, trebuie să studieze”, potrivit Europa FM.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit miercuri ca dosarul deschis pe numele Codruței Kovesi de Secția Specială în urmă cu patru ani să fie finalizat până la 1 iunie 2023.

Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, a iniţiat în 16 ianuarie o nouă acţiune în instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care solicită judecătorilor să oblige procurorii de la Parchetul General să finalizeze dosarul deschis pe numele ei de Secţia specială în urmă cu patru ani.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018 de procuroarea Adina Florea de la Secţia specială, care între timp s-a pensionat. Cauza a fost preluată apoi de Parchetul General, după desfiinţarea Secţiei speciale.

Kovesi se plânge de faptul că are trei hotărâri ale Instanţei supreme prin care procurorii sunt obligaţi să finalizeze acest dosar – fie îl clasează, fie o trimit în judecată – însă Parchetul General le ignoră.

În octombrie 2022, într-un interviu acordat G4Media, Kovesi spunea că dosarul nu este închis de Parchetul General din dorinţa, probabil, „de a intimida alţi magistraţi din sistem”.

În decembrie 2018, Adina Florea a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi, la acea vreme procuror şef al DNA, pentru presupuse fapte abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia. Acesta susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-ar fi cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare, scrie g4media.ro