România câștigă un proces cu UE care ne-a reținut 18,7 milioane euro din subvențiile la porcine
Tribunalului Uniunii Europene a dat câștig de cauză României, care a atacat decizia UE de reținere a unor fonduri de 18,7 milioane euro, în urma unei corecții financiare pentru plăți efectuate în favoarea bunăstării porcinelor în anii financiari 2017-2019 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013.
Procesul în acest dosar a fost inițiat de România care a vizat anularea unei decizii a Comisiei Europene prin care au fost aplicate statului român corecții financiare în cuantum de 18.717.475,08 euro, sume care au reprezentat plăți efectuate în favoarea bunăstării porcinelor din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013.
În urma demersului în fața instanței UE, aceasta a dat câștig de cauză României și a anulat decizia atacată în ceea ce privește întreaga sumă de 18.717.475,08 euro.
Reprezentarea juridică a statului român în cauza T-33/21 a fost asigurată de Ministerul Afacerilor Externe prin Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Echipa de juriști implicată a fost alcătuită din Emilia Gane, agent guvernamental, Loredana Bațagoi, șef al Serviciului Contencios UE, și Oana-Cătălina Ichim, diplomat, experții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigurând sprijinul tehnic în vederea pregătirii argumentației juridice a României.
Hotărârea Tribunalului UE nu este definitivă. Ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.