Ajutoare de 44 milioane euro pentru crescătorii de vaci. Suma maximă pe cap de beneficiar

Publicat: 19 ian. 2023, 15:15, de Viorela Pitulice, în Agricultura , ? cititori
Ajutoare de 44 milioane euro pentru crescătorii de vaci. Suma maximă pe cap de beneficiar
gripa aviara ferme de vaci CDC - SUA

O schemă de ajutoare în valoare de 44 milioane euro (217,7 milioane de lei) a fost aprobată, joi, de Comisia Europeană, ea fiind  notificată de România pentru sprijinirea crescătorilor de bovine, în contextul războiului din Ucraina.

Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022.

Ajutorul va fi acordat sub formă de granturi directe, scopul fiind de a-i compensa pe beneficiarii eligibili pentru o parte din costurile suplimentare provocate de creşterea preţurilor la combustibili, energie şi furaje şi de-a ajuta să depăşească dificultăţile financiare legate de actuala criză geopolitică.

Comisia a constatat că schema-cadru de ajutoare a României îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. În special, ajutorul nu depăşeşte 250.000 euro per beneficiar şi va fi acordat până cel târziu la 31 decembrie 2023.

Schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, se arată într-un comunicat al CE.

Citește și Subvenții europene pentru vaci ținute în noroi. Ce riscă fermierul (foto)