17:37 • ACTUALITATE
Trafic blocat, la oră de vârf, în plin centrul Bucureștiului, de un tramvai deraiat
Circulația în București este blocată, la oră de vârf. Un tramvai a deraiat pe şoseaua Ştefan cel Mare, la intersecţia cu Calea Moşilor.
Un tramvai fără călători de pe linia 5 a deraiat, luni, pe şoseaua Ştefan cel Mare, la intersecţie cu Calea Moşilor, pe sensul către terminalul Sfântul Gheorghe.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Societăţii de Transport Bucureşti, Brânduşa Raeceanu, circulaţia tramvaielor de pe liniile 10 şi 21 este în prezent blocată.
Brânduşa Raeceanu a adăugat că echipele de intervenţie ale STB sunt la faţa locului şi intervin pentru repunerea tramvaiului pe şine.