Cele trei acte fără care nu exista unirea din 24 ianuarie 1859. Ce condiții era obligat să respecte Cuza

Unirea principatelor Moldovei și Țării Românești, din 24 ianurie 1859, nu a fost un act spontan ci a fost pregătită și negociată, intern și internațional, timp de mai mulți ani. Pentru a fi ales „hospodar”, Cuza trebuia să îndeplinească mai multe condiții, inclusiv să dovedească faptul că are o avere semnificativă.

Proiectul de rezoluție al Adunării ad-hoc a Moldovei (7/19 octombrie 1857), Convenția de la Paris (7/19 august 1858) încheiată între marile puteri europene și Jurământul depus de Alexandru Ioan Cuza la alegerea ca domn al Moldovei sunt ultimele trei acet importante în lipsa cărora Mica Unire din 24 ianuarie 1859 nu putea avea loc.

În ceea ce-l privește pe Cuza, pentru a fi eligibil trebuia să aibă împliniți cel puțin 35 de ani (avea 39), să fie născut din tată moldovean sau valah, să justifice un venit funciar de 3000 de galbeni și să fi îndeplinit funcții publice timp de zece ani sau face parte din adunări.

Prezentăm în continuare cele trei acte, în ordine cronologică inversă:

Jurământul depus de Alexandru Ioan Cuza la alegerea ca domn al Moldovei (5/17 ianuarie 1859)

Domnul Alexandru Cuza, fiind față în adunare, după invitarea ce i s-a făcut de către președintele, se suie la tribună și în fața Adunării și a țării face următorul jurământ:

„Jur, în numele prea Sfintei Treimi și în fața țărei mele, că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele patriei, că voi fi credincios Constituției în textul și în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă pe cei ce m-au iubit și pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației române.

Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie de ajutor“.

După aceasta, președintele Adunării, înalt prea sfinția sa părintele mitropolit, înmânează înălțimei sale domnului Alexandru Ioan Cuza actul prin care se constatează alegerea sa, notificația către maiestatea sa imperială sultanul și împărtășirea către locotenența princiară.

Convenția de la Paris (7/19 august 1858)

Convenția încheiată între Austria, Franța, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia și Turcia pentru organizarea Principatelor, Paris (7/19 august 1858)

Care, având depline puteri, recunoscute a fi în forma cuvenită, s-au întrunit în Conferința la Paris și au hotărât următoarele:

Art. 1 — Principatele Moldovei și Valahiei, constituie de acum înainte sub denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei“, rămân sub suzeranitatea M.S. Sultanul.

Principatele se vor administra liber și în afară de orice amestec al Sublimei Porți, în limitele stipulate prin acordul puterilor garante cu curtea suzerană.

Art. 3 — Puterile publice vor fi încredințate în fiecare principat unui hospodar și unei adunări elective acționând, în cazurile prevăzute de prezenta convenție, cu concursul unei comisii centrale celor două principate.

Art. 4 — Puterea executivă va fi exercitată de către hospodar.

Art. 5 — Puterea legislativă va fi exercitată în mod colectiv de către hospodar, adunare și comisia centrală.

Art. 6 — Legile prezentând un interes special pentru fiecare principat vor fi pregătite de către hospodar și votate de către adunare. Legile prezentând un interes comun pentru ambele principate vor fi pregătite de către comisia centrală și supuse votării adunărilor de către hospodari.

Art. 7 — Puterea judecătorească, exercitată în numele hospodarului, va fi încredințată magistraților numiți de el, fără ca cineva să se poată sustrage judecătorilor săi naturali.

O lege va determina condițiile de admitere și de înaintare în magistratură, luând ca bază aplicarea în mod progresiv a principiului inamovibilității.

Art. 8 — Principatele vor plăti curții suzerane un tribut anual al cărui total rămâne fixat la suma de 1 500 000 de piaștri pentru Moldova și 2 500 000 de piaștri pentru Valahia.

Art. 9 — În caz de încălcare a imunității principatelor, hospodarii vor adresa un recurs puterii suzerane; și dacă nu li se dă dreptate, reclamația va putea fi trimisă, prin agenții lor, reprezentanților puterilor garante la Constantinopole.

Hospodarii vor fi reprezentați pe lângă curtea suzerană prin agenți (capuchehaie), moldoveni sau valahi din naștere, nefiind supuși nici unei juridicții străine și agreați de Poartă.

Art. 10 — Hospodarul va fi ales de către adunare pe viață.

Art. 11 — În caz de vacanță și până la instalarea unui nou hospodar, administrația va trece în atribuția Consiliului de Miniștri, care va intra de drept în exercițiu.

Art. 12 — Atunci când s-a produs vacanța, dacă adunarea este înlocuită, va trebui să procedeze în opt zile la alegerea hospodarului.

Dacă ea nu este întrunită, va fi imediat convocată și întrunită în termen de zece zile. În cazul când ea este dizolvată, se va proceda la noi alegeri în termen de cincisprezece zile, iar noua adunare va trebui să se întrunească de asemenea în termen de zece zile.

Art. 13 — Este eligibil în funcția de hospodar oricine are vârsta de 35 ani, e născut din tată moldovean sau valah, poate justifica un venit funciar de 3000 de galbeni, cu condiția să fi îndeplinit funcții publice timp de zece ani sau face parte din adunări.

Art. 14 — Hospodarul guvernează cu ajutorul miniștrilor numiți de el.

El are dreptul de a grația și pe cel de a comuta pedepsele în materie criminală, fără a putea însă interveni altfel în administrarea justiției.

El pregătește legile prezentând un interes special pentru Principate și mai ales bugetele pe care le supune spre dezbatere adunării.

El face numirile în toate slujbele administrației publice și întoc mește regulamentele necesare pentru executarea legilor.

Lista civilă a fiecărui hospodar va fi votată de către adunare, o dată pentru totdeauna, în momentul alegerii lui.

Art. 15 — Orice act întocmit de hospodar trebuie să fie contrasemnat de către miniștrii de resort.

Miniștrii vor fi răspunzători de încălcarea legilor și în particular de orice risipire a veniturilor publice. Ei vor fi justițiabili de Înalta curte de justiție și de casație.

Art. 16 — Adunarea electivă va fi aleasă în fiecare principat pe o durată de 7 ani, conform dispozițiilor electorale anexate la prezenta convenție.

Art. 17 — Adunarea va fi convocată de hospodar și va trebui să fie reunită în fiecare an în prima duminică a lunii decembrie. Durata fiecărei sesiuni ordinare va fi de 3 luni. Hospodarul va putea, dacă este cazul, să prelungească sesiunea. El poate să convoace o sesiune extraordinară sau să dizolve adunarea. În acest din urmă caz, el este obligat să convoace o nouă adunare, care va trebui să se întrunească într-un răstimp de 3 luni.

Art. 18 — Mitropolitul și episcopii fac parte de drept din adunare.

Președinția adunării aparține mitropolitului, vicepreședinții și secretarii vor fi aleși de către adunare.

Art. 20 — Adunarea va discuta și vota proiectele de lege care-i vor fi prezentate de hospodar. Ea va putea să le amendeze sub rezerva stipulată în art.36 în ceea ce privește legile prezentând un interes comun.

Art. 22 — Bugetul veniturilor și cheltuielilor, pregătit anual pentru fiecare principat prin grija hospodarului respectiv și supus adunării, care îl poate amenda, nu va fi definitiv decât după ce va fi votat de ea.

Art. 25 — Nici un impozit nu va putea fi stabilit sau perceput fără consimțământul adunării.

Art. 27 — Comisia Centrală își va avea sediul la Focșani. Ea va fi compusă din 16 membri, 8 moldoveni și 8 valahi, 4 vor fi aleși de către fiecare hospodar dintre membrii adunării ori dintre persoanele care au îndeplinit funcții înalte în stat și 4 de către fiecare adunare din sânul ei.

Art. 34 — Sunt considerate legi prezentând un interes general toate acelea care au ca obiect unitatea legislației, înființarea, menținerea sau îmbunătățirea unirii vămilor, a poștelor, a telegrafului, fixarea valorii monetare și deosebitele materii de folos public comune ambelor principate.

Art. 35 — Odată constituită, comisia centrală va trebui să se ocupe în special de codificarea legilor existente, punându-le în armonie cu actul constitutiv al noii organizări.

Ea va revizui regulamentele organice, precum și codurile civil, criminal, de comerț și de procedură, astfel încât, în afară de legile prezentând un interes pur local, să nu mai fie în viitor decât unul și același corp de legislație, care va fi executoriu în ambele principate, după ce va fi votat de către respectivele adunări, sancționat și promulgat de fiecare hospodar.

Art. 38 — Se va înființa o înaltă curte de justiție și de casație comună ambelor principate.

Ea își poate avea sediul la Focșani. Constituirea ei se va reglementa printr-o lege. Membrii săi vor fi inamovibili.

Art. 41 — Ca înaltă curte de justiție, ea va avea în atribuție urmările inițiate de hospodar sau de adunare împotriva miniștrilor și va judeca fără drept de apel.

Art. 42 — Milițiile regulate, existând acum în ambele principate, vor primi o organizare identică, spre a putea, la nevoie, să se unească și să formeze o singură armată. Pentru aceasta se va face o lege comună.

Art. 46 — Moldovenii și valahii vor fi cu toții egali în fața impozitu lui și vor fi în aceeași măsură admiși în slujbele publice într-unul sau într-altul din principate. Libertatea lor individuală le va fi garantată. Nimeni nu va putea fi reținut, arestat sau urmărit decât conform legii. Nimeni nu va putea fi expropriat decât legal, din motive de interes public și contra unei despăgubiri.

Moldovenii și valahii de orice rit creștin se vor bucura deopotrivă de drepturile politice.

Proiectul de rezoluție al Adunării ad-hoc a Moldovei (7/19 octombrie 1857)

Luând în privire că dorința cea mai mare, cea mai generală, acea hrănită de toate generațiile trecute, acea care este sufletul generației actuale, acea care împlinită va face fericirea generațiilor viitoare este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legitimă și neapărată, pentru că în Moldova și în Valahia suntem același popul, omogen, identic ca nici un altul, pentru că avem același început, același nume, aceiași limbă, aceiași religie, aceiași istorie, aceiași civilizație, aceleași instituții, aceleași legi și obiceiuri, aceleași temeri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe de îndestulat, aceleași hotare de păzit, aceleași dureri în trecut, același viitor de asigurat și, în sfârșit, aceeași misie de împlinit.

Adunarea ad-hoc a Moldovei, pășind pe calea ce i s-a prescris de către Tratatul de la Paris, adecă începând a rosti dorințele țării, în toată curățenia cugetului, neavând în privire decât drepturile și folosul nației române, declară că cele întâi, cele mai mari, mai generale și mai naționale dorinți ale țării sunt:

1. Respectarea drepturilor principatelor și îndeosebi a autonomiei lor, în cuprinderea vechilor lor capitulații încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634.

2. Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România.

3. Prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei și ai cărui moștenitor să fie crescuți în religia țării.

4. Neutralitatea pământului principatelor.

5. Puterea legiuitoare încredințată unei obștești Adunări, în care să fie reprezentate toate puterile nației.