Dumitru Buzatu, șeful CJ Vaslui: „PSD nu i-a sărăcit pe vasluieni pentru că aceștia nu au fost niciodată bogați”
Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, reales recent în frutea filialei judeţene a PSD, susţine că partidul nu avea cum să îi ”sărăcească” pe vasluieni, întrucât aceştia nu au fost niciodată ”foarte bogaţi”.
Când a fost acea perioadă în care vasluienii erau foarte bogaţi, se bucurau de cea mai mare prosperitate din ţară şi cum am făcut noi, cei care am fost votaţi de cele mai multe ori de cea mai mare parte a locuitorilor judeţului Vaslui, să-i sărăcim?”, se întreabă el.
Dumitru Buzatu a făcut aceste declaraţii la o reuniune a filialei judeţene a PSD, la care a fost prezent şi liderul formaţiunii, Marcel Ciolacu, potrivit vremeanoua.ro.
”Sigur că prosperitatea înaintează cu paşi înceţi şi nu e chiar prezentă în toate casele. Eu zic că noi, cei care suntem prezenţi aici, şi mulţi alţii care nu sunt, ne-am luptat ca să avem o guvernare bună, o viaţă decentă şi cât este posibil să şi prosperăm. Una dintre temele preferate ale adversarilor noştri politici în timpul campaniei electorale a fost că PSD-ul a sărăcit Vasluiul. Eu mă întreb de foarte multă vreme, cunoscând şi situaţia economică a judeţului, când a fost acea perioadă în care vasluienii erau foarte bogaţi, se bucurau de cea mai mare prosperitate din ţară şi cum am făcut noi, cei care am fost votaţi de cele mai multe ori de cea mai mare parte a locuitorilor judeţului Vaslui, să-i sărăcim?”, a arătat Buzatu.