De ce avem picioarele reci? Explicațiile și remediile medicilor
Ca și mâinile și picioarele sunt la extremități ale corpului, adică la distanță de inimă, cea care asigură alimentarea diferitelor organe. Iar când este frig, sângele este dirijat în special spre organele vitale (inimă, creier etc.), în defavoarea zonelor periferice ale corpului. Medicii explică de ce avem picioarele reci.
Mai mult, pentru a menține căldura, arterele de suprafață se micșorează în diametru, fenomen care se numește vasoconstricție.
În cazul unor persoane care au o circulație a sângelui problematică, acest fenomen de vasoconstricție poate apărea și când temperatura externă este mai ridicată. Dar și alte cauze pot fi la originea a ceea ce numim ”picioare reci”:
- sindromul Raynaud – tulburare cronică a circulației sângelui,
- hipotiroidia (încetinirea metabolismului),
- hiperhidroza (transpirația excesivă),
- tabagismul (insuficienta oxigenare a sângelui),
- sedentarismul excesiv.
Femeile, comparativ cu bărbații, sunt mai afectate de problemele circulației sângelui. Sindromul Raynaud, de exemplu, afectează de două ori mai mult femeile comparativ cu bărbații. Pe de altă parte, femeile au mai puțină masă musculară. Or, mușchii sunt cei care produc căldură. Este adevărat, masa de grăsimi asigură protecția corpului contra frigului. Dar aceasta este aproape inexistentă pe picioare.
Remedii pentru picioarele reci
Înainte de a ieși, aplicați pe picioare o cremă anti-frig, folosiți șosete călduroase, care absorb transpirația, din bumbac sau amestec de bumbac și lână, folosiți tălpi izolante (din pâslă sau aluminiu), evitați expunerea picioarelor la diferențe mari de temperatură. Și, în plus, acoperiți-vă capul când este frig, pentru a menține constantă căldura corpului.
Iar în interior, se recomandă să mobilizăm picioarele pentru a stimula circulația sângelui (de exemplu, mersul pe vârful picioarelor), faceți o baie caldă, beți un ceai cald, puneți o sticlă cu apă nu foarte fierbinte la picioare.
Citește și Ce operații estetice își fac bărbații zilelor noastre