Cine este Sebastian Dobrincu și cum câștiga 4 mii de euro la 13 ani: „Am furat startul la multe chestii în viață”
Sebastian Dobrincu este milionar la 24 de ani și spune că primii bani i-a făcut la 13 ani, când copiii de vârsta lui aveau cu totul alte ocupații. Când era foarte mic, a învățat singur programarea, astfel că acum, la 24 de ani, are mare succes în acest domeniu.
Sebastian Dobrincu, fost jurat la „Imperiul Leilor”, este fondatorul Storyheap, o platformă care a devenit lider pe piața de digital marketing și care are în portofoliu clienți precum Selena Gomez, Tumblr, Hulu, Universal Music sau Shake Shack.
El a intrat în lumea software-ului în 2009, la doar 11 ani, iar la 17 ani s-a mutat în Statele Unite ale Americii. Însă povestea lui e și mai interesantă de atât.
Invitat la emisiunea online „Duet cu Alexandra”, fostul concurent de la Survivor România a povestit cum a reușit să își câștige primii bani.
„Am furat startul la multe chestii în viață. Stăteam să programez când alții băteau mingea în spatele blocului și se înjurau și aruncau cu pietre prin parcuri, poate m-a făcut să fur startul la multe chestii. Faptul că mereu am fost cel mai tânăr în medii profesionale.
Eu la 13 ani eram la birou, job full-time, făceam trei-patru mii de euro ca angajat la 13-14 ani, pe acolo. Îmi puneam ochelari să par mai mare, să nu se prindă… poveste lungă, că ei nu știau câți ani am, dar îmi făceam treaba bine, știam. Și m-am obișnuit, fiind printre oameni mai mari poate am cules de mic din gândirea lor, din abordarea asta mai matură”, a declarat Sebastian Dobrincu.
„Am început să fac mulți bani foarte rapid. Munceam foarte mult, dar nici nu realizam”
Sebastian Dobrincu a renunțat la facultate, pentru că și-a dat seama că nu-l ajută.
„A trebuit să îmi găsesc o modalitate să mă întrețin, asta pe lângă școală, că trebuia să merg și la facultate, de care m-am lăsat foarte repede, pentru că știam că pierd timpul acolo. Între timp mi-am pornit prima companie, a funcționat, am început să mă întrețin, să scap de grija banilor. Am început să fac mulți bani foarte rapid. Munceam foarte mult, dar nici nu realizam.
Nu îmi dădeam seama, să conștientizez. Încă stăteam într-o garsonieră închisă, în capătul holului de la bloc și mie îmi intrau sute de mii, care au devenit milioane. Târziu am stat și am reflectat și mi-am dat seama că nu mai am grija zilei de mâine, am strâns ceva, sunt stabil. Atunci chiar m-am simțit mândru, ăla a fost un moment frumos”, a mai spus tânărul.
Cine este Sebastian Dobrincu
Născut în București, Sebastian a fost pasionat de programare si tehnologie încă de la o vârstă fragedă. El a început să învețe despre ingineria software pe cont propriu la vârsta de 7 ani, iar în următorii 10 ani a continuat să își perfecționeze abilitățile în inginerie.
În adolescență, a construit biblioteci de diverse programe și servicii populare, iar talentul său l-a făcut să ajungă să realizeze produse folosite ulterior de giganți precum Facebook, Spotify, Facebook și TikTok.
După Storyheap, el a dezvoltat alte două proiecte, Brandmates și Owlmetrics, cu scopul de a ajuta brandurile să folosească statistici pentru a-și crește prezența în social media, ceea ce duce la dezvoltarea afacerilor, potrivit Forbes.
Facebook și Apple s-au luptat pentru Dobrincu
Mark Zuckerberg l-a recunoscut pe Sebastian Dobrincu ca unul dintre liderii lumii afacerilor din ingineria de software și l-a invitat să facă o vizită la sediul Facebook, doar pentru că „dorea să-l întâlnească” pe geniul de 20 de ani din industria tech.
Și șeful Apple, Tim Cook, l-a invitat pe tânărul român să viziteze sediul companiei din Cupertino pe când acesta avea doar 18 ani. Vizita s-a dovedit a fi de fapt o tentativă de recrutare a sa, Cook încercând să-l convingă să se alăture echipei de software a Apple. Sebastian a preferat însă să rămână independent și să-și urmeze propriile interese și idei de afaceri.