Întârzieri mari pe Aeroportul Otopeni, din cauza ninsorii
Sunt întârzieri majore pe Aeroportul Otopeni, din cauza ninsorii. Călătorii au fost nevoiți să aștepte chiar și două ore.
Chiar dacă pe cele două piste ale aeroportului Otopeni s-a intervenit cu zeci de utilaje pentru a le menţine deschise, tot s-au înregistrat întărzieri. Se preconizează ca avioanele să întărzie chiar și două ore, atât la decolare cât şi la aterizare.
Personalul aeroportului a transmis că „se iau toate măsurile pentru ca avioanele să decoleze şi să aterizeze în siguranţă”, pentru ca oamenii care se află în aceste avioane să fie în siguranţă.
Până la momentul actual, nouă avioane au avut întârzieri, din cauza condiţiilor meteorologice.
„Pistele, platformele și căile de rulare a aeronavelor sunt deschise și operaționale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene.
Se intervine constant cu utilajele proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiții bune de operare.
Compania Națională Aeroporturi București asigură pasagerii că face toate eforturile necesare pentru derularea în siguranță și securitate a tuturor operațiunilor de pe aeroport”, a transmis personalul aeroportului, potrivit Antena 3.