Prognoză meteo. Ce urmează după ciclonul polar care a adus un val de ninsori peste România
Ciclonul polar care a adus ninsori în mare parte a țării se va reduce în intensitate, dar ulterior va urma un val de frig.
Meteorologul ANM, Alina Șerban, explică faptul că ciclonul polar care a adus ninsori în mare parte a țării se va reduce în intensitate, dar ulterior va urma un val de frig. Ninsorile se vor opri, dar temperaturile vor fi și de -10 grade, iar zăpada actuală va îngheța.
„După ce acest cod portocaliu va expira, duminică dimineață, fenomenele vor fi în diminuare.
Încă de la noapte, ciclonul acesta se va retrage treptat, aria precipitațiilor se va restrânge, vântul va slăbi în intensitate până la următorul eveniment.
Deocamdată, pentru partea de sud-est din această seară evenimentele vor fi în diminuare.
În perioada imediat următoare, temperaturile poate doar în depresiuni să coboare atât de mult, în jurul a -10 grade, în rest vorbim de temperaturi negative în toată țara, dar nu foarte coborâte, spre -5 sau -7.
Sunt nişte temperaturi potrivite, dacă ne raportăm la momentul acesta, la data calendaristică. Dacă ne raportăm la senzație, va fi rece, va fi frig, mai ales că și acest frig va fi amplificat și de vânt, dar spre seară vântul va diminua în intensitate.
A fost vânt și în Oltenia, a fost și în Muntenia, chiar dacă s-a asociat cu precipitații mai amestecate în zona joasă de relief, dar vântul a existat asociat cu temperaturi destul de scăzute, iar senzația nu a fost deloc plăcută”, a spus meteorologul ANM Alina Şerban, la Antena 3 CNN.