Accident grav în Gorj după ce două autototurisme s-au chiocnit frontal
Un bărbat a murit şi alte două persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident rutier petrecut pe raza localităţii Scoarţa, satul Câmpu Mare, după ce autoturismele în care se aflau s-au ciocnit frontal, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, la faţa locului au intervenit două autospeciale pentru descarcerare şi un echipaj SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Târgu-Jiu, precum şi două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj.
„În urmă cu puţin timp am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un grav accident de circulaţie produs pe raza localităţii Scoarţa, satul Câmpu Mare, în care au fost implicate două autovehicule. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum şi două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj, care au constatat că, în urma impactului, au rezultat trei victime. Una dintre victime nu prezenta semne vitale. În ciuda eforturilor depuse de echipajele de intervenţie, medicul sosit la faţa locului a declarat decesul. Celelalte două victime au suferit leziuni multiple şi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Târgu Jiu”, a spus Florin Chisim.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.