Ce sunt neurocosmeticele, noul trend în industria de frumusețe
Neurocosmeticele reprezintă cel mai nou trend în industria de frumusețe, având rolul de a combate semnele înaintării în vârstă. De asemenea, neurocosmeticele pot trata anumite inflamații acționând într-un mod diferit față de produsele de îngrijire clasice.
Diana Baicu, specialist în industria de frumusețe profesională, explică în ce mod acționează asupra terminațiilor nervoase de la nivelul pielii și de ce oferă efecte estetice spectaculoase.
”Atunci când vorbim despre îngrijirea pielii din perspectivă neurologică, această nișă se numește neurocosmetică. Neurocosmeticele au fost astfel definite, prima dată, de un profesor de la Universitatea din Brest, drept cosmetice care, atunci când sunt aplicate pe piele, acționează la nivelul terminațiilor nervoase și, implicit, la nivelul mediatorilor pielii.
Rezultatele pe care le obținem sunt mai avansate decât cele ale produselor clasice. Pe lângă rolul antiaging, (diminuează ridurile, cresc fermitatea pielii, diminuează răspunsul inflamator al pielii la diverși stimuli), neurocosmetice ne dau și o stare de bine, fiind denumite și cosmetice emoționale”, declară Diana Baicu.
Legătura între creier și regenerarea celulară
”Cel mai des, neurocosmeticele se prezintă sub forma unui ser, cu o consistență fluidă, ce include infludermin ca ingredient activ.
Când suntem tineri, avem foarte multe terminații nervoase la nivelul pielii care ajung până la nivelul epidermului sau în partea superioară a dermului. Odată ce îmbătrânim, terminațiile nervoase devin din ce în ce mai scurte și se răresc. Asta înseamnă că pielea noastră devine mai subțire, apar ridurile, se pierde fermitatea.
Ingredientele din neurocosmetice transmit semnale spre creier și stimulează regenerarea celulară. Studiile arată că, după ce folosim aceste neurocosmetice timp de două luni, crește vizibil densitatea pielii, devenind mai strălucitoare.
Legătura între cosmetică și creier este un concept care se bazează pe abordarea NICE (sistem nervos, imun, cutanat și endocrin). Neuroreceptorii prin care aceste produse cosmetice ar urma să ne influențeze atât de profund se află în straturile superioare ale epidermei și ale dermei și au un impact semnificativ asupra percepției noastre senzoriale. Pentru că există o relație strânsă între piele și creier, neurocosmeticele pot avea un impact mare asupra stării noastre generale de bine”, adaugă Diana Baicu.
Indicate pentru pielea hipersensibilă
”Neurocosmeticele se mai folosesc pe scară largă pentru problemele legate de sensibilitatea tenului. Sunt tipuri de piele care se descuamează, se înroșesc, prezintă prurit, pielea devenind cojoasă. În astfel de cazuri, putem folosi o cremă neurocosmetică pe bază de neuroxil. Acesta reduce hipersensibilitatea terminațiilor nervoase, ajutând la calmarea tenului. Efectul de calmare îl vedem deja de la prima aplicare. Este nevoie să folosim produsul aproximativ o lună ca să calmăm total tenul.
Neurocosmeticele, pe lângă ingredientele care acționează la nivelul terminațiilor nervoase și al mediatorilor, au și ingrediente obisnuite precum acid hialuronic, aminoacizi, complex de viață celulară. Ele acționează însă mult mai eficient decât în cazul cosmeticelor tradiționale. Le folosim când apar primele semne de îmbătrânire sau anumite probleme ale tenului, cum ar fi hipersensibilitatea.
Pe de o parte, au efecte de reducere a ridurilor, creștere a fermității, scădere a răspunsului inflamator, dar și un efect general „de bine”, calmant, relaxant, necesar de altfel bunului mers al acestor procese. Practic, acele beneficii pe care le urmărim după consumul de suplimente alimentare sau remedii naturiste, tratamente ayurvedice sau meditație ar putea fi obținute în decursul ritualului cosmetic, prin simpla aplicare a anumitor ingrediente pe piele”, încheie Diana Baicu, director general Top Line.