Mircea Lucescu, prins în Turcia de cutremurele devastatoare: „Am simțit tot”. Alexandru Maxim a scăpat la mustață!
Mircea Lucescu a fost trezit din somn de cutremurul puternic care a lovit Turcia, luni dimineaţă. Antrenorul se afla în Antalya, în cantonament cu echipa sa, Dinamo Kiev, și povestește cum a trăit acest moment îngrozitor.
Mircea Lucescu spune că a fost trezit din somn, la 4.30 dimineața, când se mișca îngrozitor clădirea în care se afla.
„Am simțit tot, a fost o situație mai delicată să te trezești pe la 4.30, într-o clădire care se mișcă. Nu e simplu, dar pentru noi nu a fost nimic, pentru cei de acolo cred că a fost îngrozitor”, a declarat antrenorul pentru Antena 3 CNN.
Mircea Lucescu susține că nu s-a panicat pentru că nu s-au simțit atât de puternic efectele cutremurelor care au ucis mii de oameni în sudul Turciei, în apropiere de orașul Gaziantep.
„Nu m-am panicat, dar ma gândesc cu groază la ce poate fi acolo, am văzut câteva imagini de și mi-am adus aminte de Bucureștiul din ’77”, a mai declarat Mircea Lucescu.
Alexandru Maxim a scăpat ca prin urechile acului de tragedia care a lovit Turcia
Unul dintre cele mai afectate orașe de cutremurele din Turcia a fost Gaziantep. Alexandru Maxim, jucător al echipei din acest oraș, a scăpat însă de această tragedie. Românul se află de câteva zile într-o scurtă vacanță în Germania.
El primise liber din partea clubului Gaziantep după meciul cu Antalyaspor, de pe 4 februarie.
„Sunt bine, în Germania, am avut etapă și apoi două zile liber, așa că am venit în Germania. În Turcia e haos… Am vorbit la telefon cu oameni de acolo și mi-au spus că sunt în stradă de la ora 04:30. Dorm prin săli de sport, n-au voie să intre în apartamente. Cei care stau la casă sunt mai OK…”, a declarat Alexandru Maxim pentru Gsp.ro.
Fotbalistul este îngrijorat pentru colegii și prietenii săi din Turcia.
„Toată lumea e în stradă. Nu au voie să folosească liftul, nu au voie să stea în apartamente, în blocuri. Majoritatea blocurilor sunt clădiri înalte şi nu au voie să intre, probabil, din câte am înţeles pentru că am vorbit cu un prieten, se aşteaptă ca şi astăzi să fie replici, deci nimeni nu are voie să intre în casă.
Majoritatea oamenilor se gândesc să părăsească oraşul, mulţi dintre ei. Am reuşit să vorbesc câte puţin cu fiecare din cei care au rămas acolo în oraş. Toată lumea e speriată.
Probabil, următoarele 2-3 zile până lucrurile se vor linişti, toată lumea va încerca să plece. Trebuia să jucăm luni cu Galatasaray, dar nu ştiu. Aştept să vedem ce decizie se ia. Cu siguranţă nu se va juca. Aştept să văd cum aş putea să mă întorc, când aş putea să mă întorc. Din ce am înţeles şi aeroportul este închis, pista a crăpat, deci nu ştiu când ne vom putea întoarce în Gaziantep”, a declarat Alexandru Maxim.
Cum au resimțit cutremurul cei de la Oțelul Galați, aflați în Turcia acum
Oțelul Galați se află în cantonament în Antalya, iar Dorinel Munteanu a povestit cum s-a resimțit cutremurul ce a lovit Turcia. Tehnicianul formației gălățene a recunoscut că s-a speriat în timpul seismului, care s-a simțit foarte puternic.
„Am resimțit foarte, foarte puternic. În jurul orei 4, ora locală, 4 și un sfert, cam 40-45 de secunde a fost cutremurul și ce pot să spun, ne-am trezit, s-au mișcat toate din cameră. Inclusiv paharele de pe masă. S-a simțit foarte, foarte bine, dar, din fericire, nu a fost niciun incident în toată zona noastră de aici.
Au fost puțini speriați (n.r. jucătorii), este clar, dar sunt convins că au trecut cu bine. Suntem alături de cei care au avut probleme sau au suferit după urma cutremurului.
(vă schimbă cutremurul cu ceva programul?) Nu, deocamdată nu. Sper să nu mai fie nimic grav. Nu se schimbă cu nimic. Mai avem câteva zile, stăm până joi, iar vineri ne întoarcem în țară. Sper că până atunci nu o să mai fie niciun incident ce acest fel”, a declarat Dorinel Munteanu pentru Pro TV.