ONU: Superbacteriile rezistente la medicamente se înmulțesc din cauza poluării

Publicat: 08 feb. 2023, 18:00, de Magda Marincovici, în SOCIAL , ? cititori
ONU: Superbacteriile rezistente la medicamente se înmulțesc din cauza poluării
Sursa foto: Pixabay.com

Superbacteriile rezistente la medicamente ar putea ucide 10 milioane de persoane anual, până în 2050, avertizează Organizația Națiunilor Unite.

Potrivit ONU, a reduce poluarea din sectoarele farmaceutice și agricol este esențial pentru a lupta contra înmulțirii superbacteriilor rezistente la medicamente. Acest tip de bacterii ar putea ucide 10 milioane de persoane anual până în 2050, transmit ONU.

”Este din ce în ce mai evident că mediul înconjurător joacă un rol cheie în dezvoltarea, transmiterea și propagarea rezistenței la antimicrobiene (RAM), subliniază ONU în raportul despre Mediu. Această rezistență se produce atunci când microorganismele, cum sunt bacteriile, virusurile, paraziții sau ciupercile, devin rezistente la tratamentele antimicrobiene la care înainte erau sensibile, transmit 20 Minutes și AFP.

Abuzul de antibiotice

Se estimează că 1,27 milioane de decese au fost în mod direct atribuite infecțiilor rezistente la medicamente, în 2019, potrivit ONU.

Această rezistență este sporită de folosirea abuzivă a antibioticelor. Dar ONU subliniază și alți factori mai rar amintiți. Este vorba despre tripla criză planetară a schimbării climatice, pierderii biodiversității și naturii, dar și a poluării și deșeurilor. Poluarea, legată în principal de industria farmaceutică și de agricultură, permite antimicrobienilor să pătrundă în mediul înconjurător, începând cu râurile.

Este o  problemă adevărată, deoarece râurile sunt adesea sursa noastră de apă potabilă, a explicat pentru AFP microbiologul Jonathan Cox de la Universitatea britanică Aston, care nu a participat la elaborarea acestui raport al ONU.

ONU i-a cerut industriei farmaceutice ”să respecte izolarea și tratarea adecvată a deșeurilor și apelor uzate”. Spitalele ar trebui să aibă sisteme specifice de tratare a apelor uzate și de eliminare a medicamentelor, mai recomandă experții. Iar în agricultură ar trebui reevaluate limitele antimicrobienelor și reducerea deversărilor pentru protejarea cursurile de apă.