Veniturile reduse ale Rusiei din petrol înseamnă câștiguri fabuloase pentru companiile de shipping şi de rafinare
Sancțiunile impuse Rusiei au redus drastic veniturile din petrol, dar au direcționat zeci de miliarde de dolari către companiile de shipping şi de rafinare. Unele dintre acestea au legături cu Rusia.
Cea mai mare parte a câştigătorilor de pe urma sancţiunilor impuse Rusiei sunt firme cu sediul în China, India, Grecia şi Emiratele Arabe Unite, potrivit mai multor surse din industria de trading şi sectorul bancar. Câteva din aceste firme sunt deţinute, parţial, de companii ruseşti.
Niciuna din aceste firme nu încalcă sancţiunile, au subliniat sursele, dar au beneficiat de pe urma măsurilor concepute de Uniunea Europeană şi SUA pentru a reduce veniturile de care dispune preşedintele Rusiei, Vladimir Putin pentru a finanţa războiul din Ucraina.
Putin avertiza Occident că barilul va crește, dar prețurile au scăzut
Putin a avertizat Occidentul că sancţiunile vor duce la o creştere a preţurilor la energie. În schimb, cotaţia barilului de ţiţei Brent a scăzut până la 80 de dolari, de la un nivel de 139 de dolari în luna martie 2022, la câteva săptămâni după debutul războiului din Ucraina.
Comparativ, înainte de invadarea Ucrainei, barilul de ţiţei Brent se tranzacţiona undeva între 65 şi 85 de dolari.
În paralel, după ce grupul statelor puternic industrializate a impus un plafon de preţ pentru ţiţeiul rusesc, în luna decembrie 2022, veniturile realizate de Moscova din exporturile de petrol au scăzut cu 40% în ritm anual în luna ianuarie 2023, a dezvăluit Ministerul rus al Finanţelor.
„Un preţ oficial mai mic al petrolului înseamnă că bugetul statului rus a avut de suferit în ultimele săptămâni”, spune Sergey Vakulenko, analist la Carnegie Endowment for International Peace.
Vakulenko a fost în trecut director de strategie la gigantul energetic rus Gazprom Neft, dar a plecat de la această firmă şi a părăsit Rusia după începutul războiului.
Companiile de rafinare din China și India, principalii beneficiari
„Judecând după datele vamale, o parte din beneficii au fost cucerite de companiile de rafinare din India şi China însă principalii beneficiari trebuie să fie firmele care se ocupă cu shipping-ul petrolului, intermediarii şi companiile petroliere ruseşti”, a adăugat Vakulenko.
Sancţiunile impuse Rusiei includ un embargou cu privire la achiziţionarea de energie din Rusia de către firmele din SUA şi UE, precum şi o interdicţie cu privire la livrarea de petrol rusesc oriunde în lume dacă acesta nu este vândut la un preţ mai mic de 60 de dolari per baril.
În replică, Rusia a redirecţionat majoritatea exporturilor sale de petrol şi produse rafinate spre Asia, oferind reduceri de preţ semnificative cumpărătorilor din China şi India comparativ cu petrolul care vine din Orientul Mijlociu. În plus, din cauza sancţiunilor, Rusia este forţată să plătească suplimentar pentru transportul petrolului către clienţi deoarece nu dispune de suficiente tancuri petroliere pentru a-şi transporta toate exporturile.
Rușii fac reduceri se preț pentru India și China
Potrivit traderilor consultaţi de Reuters, la finele lunii ianuarie, companiile petroliere ruseşti ofereau discounturi de 15 până la 20 de dolari per baril pentru cumpărătorii din India şi China. În plus, traderii au dezvăluit că grupurile petroliere ruseşti au plătit de asemenea companiilor de shipping între 15 şi 20 de dolari per baril pentru a transporta ţiţei din Rusia spre China sau India.
Ca urmare a acestor reduceri oferite clienţilor, în luna ianuarie companiile ruseşti au primit un preţ de doar 49,48 dolari pentru fiecare baril de ţiţei Urals, în scădere cu 42% în ritm anual şi echivalentul a doar 60% din preţul ţiţeiului Brent.
Cu o producţie de 10,7 milioane de barili pe zi în 2022 şi exporturi de ţiţei şi produse rafinate de şapte milioane de barili pe zi, discounturile şi costurile suplimentare vor conduce la diminuarea veniturilor companiilor petroliere ruseşti cu zeci de miliarde de dolari în 2023.
O parte din ce pierde statul se duce tot către companii cu acționariat rusesc
Cu toate acestea, o parte din veniturile pierdute sunt capturate tot de firme ruseşti, însă amploarea exactă a câştigurilor realizate de producătorii şi statul rus este dificil de cuantificat.
O serie de experţi, precum Sergey Vakulenko, şi traderi de petrol rusesc subliniază că veniturile pierdute de Rusia coincid cu profituri mai mari pentru unii intermediari. În plus, după mai multe decenii de profituri mici sau pierderi, anumite sectoare ale industriei globale de shipping se bucură de un boom financiar de pe urma transportului de ţiţei rusesc.
Printre aceste companii se numără compania rusească de stat Sovcomflot, condusă de Sergei Frank, un aliat al lui Putin, precum şi companiile greceşti de shipping TMS Tankers Management, Stealth Maritime, Kyklades Maritime, Dynacom, Delta Tankers, NGM Energy şi New Shipping.
De asemenea, unii proprietari de tancuri petroliere din Grecia şi Norvegia şi-au vândut vechile lor nave la preţuri record unor firme de shipping precum Fractal Shipping, cu proprietari din Dubai.
Afacerile cu tancurile petroliere, pe val
O factură consultată de Reuters arată că în luna ianuarie 2023 o firmă de shipping a cerut unui vânzător de petrol din Rusia o sumă de aproape 10,5 milioane de dolari pentru a transporta 700.000 de barili de ţiţei dintr-un port de la Marea Baltică până la o rafinărie din India. În urmă cu un an o călătorie similară ar fi costat vânzătorul de petrol din Rusia între 500.000 şi un milion de dolari.
Pentru firma de shipping, costul propriu-zis al unei astfel de curse la preţurile de astăzi variază între 500.000 şi un milion de dolari, ceea ce înseamnă că profitul net al firmei de shipping de pe urma unei singure curse se poate ridica la 10 milioane de dolari.
Un trader implicat în afacerile cu petrol rusesc a descris afacerile cu tancuri petroliere drept „incredibil de bune”.
Importurile Indiei de petrol rusesc, la un maxim istoric
În paralel, şi companiile de rafinare din India şi China profită şi ele de pe urma unor discounturi mari pentru rafinarea de ţiţei rusesc. Importurile de petrol rusesc ale Indiei au atins un maxim istoric de 1,25 milioane de barili pe zi în ultimele săptămâni, ceea ce înseamnă că India economiseşte 500 de milioane de dolari pe lună în condiţiile în care cumpără petrol rusesc la un discount de aproximativ 15 dolari per baril.
Emma Li, analist la Vortexa Analytics, estimează că în perioada aprilie 2022-ianuarie 2023, China a importat 1,8 milioane de barili pe zi de ţiţei rusesc. Pe baza unui discount de 10 dolari per baril, companiile chineze de rafinare au economisit 5,5 miliarde de dolari pe parcursul a zece luni.