Câștigă 500 de euro în câteva ore. Citind!
O nouă profesie creată de digitalizare își face loc pe piața muncii: naratorul de audiobookuri.
Digitalizarea industriei de carte și apariția primelor platforme de audiobookuri în limba română au condus la apariția unei noi profesii pe piața muncii din România, care devine tot mai populară în rândul actorilor și al jurnaliștilor: naratorul de cărți în format audio.
”Avem un portofoliu de 70 de naratori deocamdată, iar majoritatea sunt actori, jurnaliști de radio sau ziariști. Un narator de audiobookuri câștigă între 200 și 500 de euro net pentru fiecare carte citită, în funcție de notorietatea pe care o are, dar și de lungimea și de complexitatea cărții citite. Am observat că mulți dintre ei și-au descoperit o vocație în a nara cărți și această activitate devenit o pasiune pentru ei, ne-a surprins cât de mult timp alocă noului hobby”, a declarat Dan Vidrașcu, CEO al Voxa, platformă de audiobookuri și ebook-uri în limba română.
Conform lui Vidrașcu, un audiobook ia naștere în 45 de zile și cuprinde mai multe etape: alegerea naratorului, programarea sesiunilor de înregistrare, editarea materialului înregistrat (pentru a elimina pauzele, eventualele zgomote sau repetițiile naratorului), redactarea materialului editat (ascultarea înregistrării concomitent cu lectura cărții de către un editor pentru a identifica greșelile), corectarea materialului, editarea finală și masterizarea sunetului.
Naratorul unui audiobook este ales în funcție de categoria în care se încadrează cartea ce urmează să fie citită (dezvoltare personală, business, ficțiune, literatură, cărți de copii etc.), iar editorul decide potrivirea dintre vocea naratorului și conținutul cărții. De asemenea, o condiție necesară pentru narator este ca acesta să citească cartea înainte să vină în studio, pentru a se familiariza cu lectura.
Printre cei mai apreciați naratori de către ascultătorii Voxa se numără actorul Șerban Pavlu, jurnalista și bloggerița Cristina Stănciulescu, actorul Mihai Călin, actrița Ilinca Hărnuț și jurnalista Raluca Hatmanu.
Cea mai lungă durată a unui audiobook în limba română înregistrat de Voxa este de 35 ore (romanul ”David Copperfield”, în lectura Iuliei Draghici), iar cea mai scurtă durată o au rezumatele unor cărți (de exemplu, rezumatul cărții ”Gândirea Laterală”, narat de Emilia Bebu, are o durată în format audio de doar 11 minute).
În luna ianuarie 2023, pe primele locuri în topul cărților puse în biblioteca virtuală Voxa pentru a fi ascultate de către utilizatori se află atât titluri din zona de dezvoltare personală, cât și de ficțiune: De ce nu mi-a spus nimeni asta până acum? Sfaturi practice pentru zile cu susul în jos (de dr. Julie Smith), Creierul copilului tău (de Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson), Sentința de la miezul nopții (de Harriet Tyce), Gândește ca un călugăr (de Jay Shetty), Gânduri către sine însuși (de Marcus Aurelius), Acționează și gândește ca o pisică (de Stephane Garnier).