Patronii Dedeman au cumpărat 1.500 de hectare de teren agricol în sudul țării
Sudul țării pare să fi devenit în ultima vreme locul unde au loc tot mai multe tranzacții importante cu terenuri agricole. Ultima pe listă este cea realizată de frații Pavăl, patronii Dedeman, care au cumpărat 1.500 hectare de teren agricol de la Kamparo Investment, subsidiara locală a celui mai mare manager de terenuri agricole din lume și unul din cei mai mari proprietari de terenuri din România.
Tranzacția a vizat un schimb de părți sociale în valoare de 9,58 de milioane de euro, derulat prin intermediul companiei de investiții PIF Industrial, potrivit unor surse Profit.ro.
Terenurile se află în județele Mehedinți și Dolj, iar valoarea la care ar fi fost tranzacționat terenul este de circa 6.000 euro/ha.
Kamparo Investments este cunoscută în zonă pentru faptul că arenda terenuri celor interesați, în general străini, care doreau să le muncească. Firma este o subsidiară a grupului Nuveen, cel mai mare manager de terenuri agricole din lume și care în România ar deține undeva la 30.000 hectare.
Citeste si Vestea surpriză privind îngrășămintele. “Totul e o loterie”
Frații Pavăl și-au făcut intrarea în agricultură în 2019, printr-o asociere în compania Moldova Farming, care deține circa 10.000 ha de teren agricol în zona Moldovei. Ulterior, au mai cumpărat câteva sute de terenuri în Tulcea.
Cei doi au afaceri în sectoare dintre cele mai diverse de la bricolaj, imobiliare, construcții, agricultură și până la energie din resurse regenerabile sau retail farmaceutic, reușind să facă din Dedeman unul dintre cele mai valoroase branduri românești.
Adrian și Dragoș Pavăl au fost desemnați cei mai bogați români de către revista Forbes, în 2022, cu o avere de 13 miliarde lei.