ANCOM a adoptat noi reglementări în domeniul comunicațiilor electronice
Furnizorii de comunicaţii electronice ar putea fi obligaţi să acorde despăgubiri utilizatorilor finali dacă nu respectă obligaţiile prevăzute în cadrul procesului de portabilitate a numerelor de telefonie, este una dintre noile reglementări adoptate, recent, de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Arbitrul pieţei locale de telecomunicaţii a organizat, în zilele de 8 şi 9 februarie, două reuniuni ale Consiliului Consultativ pentru a discuta o serie de proiecte de decizii care actualizează legislaţia secundară din domeniul comunicaţiilor electronice.
„Revizuirea acestor reglementări secundare este necesară pentru punerea în acord cu prevederile actuale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aşa cum a fost aceasta modificată şi completată prin Legea nr. 198/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice”, precizează instituţia, într-un comunicat de presă.
În ceea ce priveşte proiectul deciziei ANCOM pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor de numerotaţie, principalele modificări adoptate se referă la punerea la dispoziţie, în Planul naţional de numerotaţie, a unei serii de numere non-geografice care pot fi utilizate pentru furnizarea de servicii care se realizează prin transferul automat al datelor între echipamente şi sau aplicaţii (machine-to-machine), pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Totodată, ca urmare a experienţei dobândite în timp de către Autoritate în ceea ce priveşte administrarea şi gestionarea resurselor de numerotaţie, au fost luate o serie măsuri de simplificare de ordin administrativ/procedural.
Portabilitatea numerelor
De asemenea, în domeniul portabilităţii numerelor au fost adoptate măsuri care vizează acordarea de despăgubiri în cazul nerespectării de către furnizori a unor obligaţii pe care le au în cadrul procesului de portare, extinderea perioadei în care abonatul beneficiază de dreptul de portare, eliminarea posibilităţii de a percepe tarife de portare de către furnizorii acceptori, modalitatea de depunere a cererii de portare prin mijloace de comunicare la distanţă, asignarea numerelor temporare şi modalitatea de realizare a informării utilizatorilor finali.
În plus, sunt stabilite obligaţii în sarcina furnizorilor cu privire la informaţiile care trebuie puse la dispoziţia utilizatorilor finali pentru ca aceştia să poată lua decizii în cunoştinţă de cauză, informaţiile minime care trebuie incluse în facturile detaliate emise utilizatorilor, formatul şi modalităţile de transmitere a notificării privind intenţia furnizorilor de a modifica unilateral contractul.
Totodată, ANCOM decis regulile de acordare a unor despăgubiri abonaţilor afectaţi de nerespectarea obligaţiilor legale privitoare la transferul de la un furnizor de servicii de acces la Internet la punct fix la altul şi al nerespectării programărilor stabilite în vederea instalării, respectiv remedierii şi restabilirii serviciului de acces la internet la punct fix în cadrul procesului de transfer.
Cu privire la accesul persoanelor cu dizabilităţi la servicii de comunicaţii electronice, decizia Autorităţii cuprinde o serie de măsuri pentru creşterea gradului de informare a acestora, prin intermediul unor modalităţi specifice nevoilor lor. În acelaşi sens, au fost adoptate două configuraţii de pachete de servicii ce conţin un nivel minim de unităţi de consum, la tarife maxime recomandate a fi percepute de către furnizori.
Autorizare generală
La capitolul regim de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice, ANCOM a stabilit că notificarea intenţiei de furnizare de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului este limitată la o notificare cu titlu declarativ, iar procedura de autorizare generală a fost simplificată ţinând seama de abordările europene în materie, simplificarea condiţiilor la nivelul administraţiei publice centrale, procesul de digitalizare a societăţii şi, nu în ultimul rând, de experienţa acumulată de Autoritate ca urmare a aplicării actualelor norme legale.
„Astfel, având în vedere modelul unic european de notificare a intenţiei de a furniza reţele publice de comunicaţii electronice ori servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, a fost adoptat un nou formular-tip de notificare. Acesta conţine informaţiile necesare în vederea identificării solicitantului şi asigurării unei comunicări facile între acesta şi Autoritate, dar şi noua clasificare a reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice, împreună cu setul de informaţii necesare realizării unei descrieri succinte a reţelei sau serviciului pentru care se solicită autorizarea.
De asemenea, au fost adoptate modificări de structură precum şi de conţinut la Autorizaţia generală pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, ca urmare a stabilirii, în acord cu legislaţia primară, a unor condiţii exhaustive care vizează furnizarea de reţele şi/sau de servicii de comunicaţii electronice, cu excepţia serviciilor de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere„, se menţionează în comunicat.
Noul formular de notificare
Reprezentanţii ANCOM subliniază că adoptarea noului formular de notificare determină actualizarea informaţiilor referitoare la reţele şi servicii de către toţi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.
ANCOM va trimite, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Deciziei, fiecărui furnizor, prin mijloace electronice, încadrarea, potrivit noului formular-tip al notificării, a tuturor tipurilor de reţele şi de servicii notificate Autorităţii de către respectivul furnizor anterior intrării în vigoare a prezentei decizii.
În măsura în care sunt necesare modificări cu privire la încadrarea astfel realizată de către arbitrul telecom, fiecare furnizor are obligaţia de a completa în mod corespunzător şi de a transmite formularul-tip al notificării către ANCOM, până la data de 31 mai 2023, în caz contrar încadrarea comunicată de Autoritate furnizorului în cauză urmând a fi validată ca atare.