Bogdan Aurescu l-a primit pe șeful Comisiei pentru Servicii Armate, Mike Rogers
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a primit ieri Delegația bipartizană a Comisiei pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanţilor SUA, condusă de preşedintele acesteia, Mike Rogers, căreia i-a mulțumit pentru sprijinul pe care Congresul SUA îl acordă securităţii pe Flancul Estic al NATO.
Conform unui comunicat remis de MAE, în cadrul întrevederii a fost abordată, de asemenea, şi importanţa accederii României în programul Visa Waiver.
„(Aurescu -n.r.) a salutat includerea în Legea de autorizare pentru apărarea naţională a SUA (elaborată de Comisia pentru Servicii Armate) a unei referiri la importanţa critică a regiunii Mării Negre pentru securitatea SUA. În context, ministrul afacerilor externe român a subliniat faptul că România este un aliat de încredere al SUA, implicat activ în zona Mării Negre şi a reiterat interesul României pentru o Strategie a SUA pentru regiunea Mării Negre, punctând faptul că a transmis Secretarului de Stat Blinken, cu ocazia vizitei acestuia la Bucureşti din noiembrie, un document consistent cu contribuţia României la procesul de reflecţie iniţiat de partea americană pe acest subiect”, a precizat sursa citată.
Potrivit acesteia, a avut loc un schimb de vederi cu privire la situaţia regională de securitate în zona Mării Negre, ameninţările pentru securitatea euroatlantică generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi măsurile luate în comun, în cadrul comunităţii transatlantice, pentru creşterea rezilienţei acestei zone.
Sprijin pentru Ucraina
Ministrul Bogdan Aurescu a făcut o prezentare a sprijinului multidimensional acordat de România Ucrainei, în special pe linie umanitară şi de sprijinire a refugiaţilor, facilitarea tranzitului pentru produsele agricole din Ucraina (peste 12,9 milioane de tone) şi operarea cu succes a hub-ului umanitar la Suceava.
De asemenea, şeful diplomaţiei române s-a referit la importanţa sprijinului, în special în domeniul energiei şi economiei, pentru Republica Moldova, stat care se confruntă cu dificultăţi şi riscuri sporite, urmare conflictului din Ucraina.
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa pe care o are accederea României în programul Visa Waiver pentru cetăţenii români şi a solicitat sprijinul Congresului SUA pentru acest obiectiv comun, „sprijin confirmat pe deplin de Delegaţia Congresului SUA”.
„Delegaţia de parlamentari SUA a mulţumit în mod deosebit pentru implicarea conducerii României şi pentru solidaritatea românilor în susţinerea Ucrainei şi a R. Moldova. Totodată, a subliniat continuarea cooperării strânse, atât în plan bilateral, cât şi în NATO pentru asigurarea securităţii şi stabilităţii în Europa şi la nivel regional. Membrii Congresului SUA şi ministrul Aurescu au subliniat necesitatea continuării implementării depline a deciziilor Summitului de la Madrid, în contextul ameninţării reprezentate de acţiunile F. Ruse. Delegaţia Congresului SUA a mulţumit României pentru rolul de aliat responsabil şi puternic al SUA, probat prin cooperarea strânsă din ultimele decenii, şi a reconfirmat susţinerea fermă pentru continuarea şi aprofundarea cooperării cu România în vederea creşterii securităţii ambelor state”, se mai precizează în comunicatul citat.
Comisia pentru Servicii Armate din Camera Reprezentanţilor are competenţe în materia politicii generale de apărare, a operaţiunilor în curs de desfăşurare, a organizării Departamentului Apărării. Comisia are ca atribuţie şi elaborarea Legii de autorizare pentru apărarea naţională, prin care se stabilesc plafoanele maxime de cheltuieli pentru diferitele subcapitole ale bugetului apărării SUA, inclusiv pentru cel vizând European Deterrence Initiative, prin care au fost finanţate în ultimii ani proiecte de dezvoltare a infrastructurii la baze militare din România.
Din delegaţia care vizitează România mai fac parte, pe lângă preşedintele Mike Rogers, reprezentanţii John Garamendi, Gus Bilirakis, Donald Norcross, Andrew Clyde, Nicole Malliotakis, Lisa McClain, Mark Alford.