Cât va costa o doză din vaccinul rusesc anti-Covid „Sputnik V”
Vaccinul anti-Covid denumit „Sputnik V” dezvoltat de Rusia va costa mai puțin de 10 dolari, a anunțat țara condusă de Vladimir Putin.
Vaccinul Sputnik V a demonstrat o eficienţă de peste 95% la 42 de zile după administrarea primei doze şi va costa mai puţin de 10 dolari, au anunţat marţi Centrul de cercetare Gamaleia din Moscova şi Fondul de Investiţii Directe din Rusia (FIDR) într-un comunicat comun, citat de EFE.
Conform sursei citate, prețul de sub 10 dolari pentru o doză este de două ori mai mic decât cel al vaccinurilor care folosesc tehnologia ARN mesager, aşa cum se întâmplă în cazul vaccinurilor anti-Covid dezvoltate de companiile americane Moderna şi Pfizer.
Oficialii ruși spun că prețurile de 19,5 dolari pentru o doză de vaccin Pfizer și 25-37 de dolari pe una de vaccin produs de compania Moderna presupun costuri mult mai mari decât cele pentru Sputnik V, mai ales că pentru fiecare este nevoie de cel puțin două injecții pentru o eficiență optimă.
Potrivit datelor preliminare ale celei de-a doua analize, eficienţa vaccinului rusesc după 28 de zile era de 91,4 %,. Potrivit analizelor clinice, eficienţa de 91,4 % a fost demonstrată în rândul a 39 de persoane infectate, printre care figurau voluntari care au primit placebo (31) şi cei care au primit vaccinul (8), conform Digi24.
În total, 14.095 de voluntari au primit vaccinul şi 4.699 au primit placebo, potrivit comunicatului oficial.
Primele tranşe ale vaccinului rusesc vor ajunge pe piaţă pentru clienţii internaţionali în ianuarie 2021, în baza acordurilor încheiate deja de Rusia cu mai mulţi parteneri străini.