Instanța a decis: Anul acesta nu va avea loc pelerinajul de Sfântul Andrei
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au hotărât că anul acesta nu va avea loc pelerinajul de Sfântul Andrei. Decizia poate fi contestată în cinci zile.
Sfântul Andrei este pe 30 noiembrie, deci chiar dacă decizia ar fi contestată aceasta nu va fi pusă în practică.
Pe timpul stării de urgență s-a stabilit că la pelerinajele religioase pot participa doar localnicii. Judecătorii de la Tribunalul Constanța au respins solicitatea Arhiepiscopiei Tomisului prin care s-a cerut ca măsura Guvernului să fie anulată astfel încât pelerinajul de Sfântul Andrei să aibă loc.
ÎPS Teodosie și-a motivat solicitarea prin faptul că nimeni nu poate îngrădi libertatea religioasă a credincioșilor, chiar dacă ne confruntăm cu o criză sanitară.
„Aceste restricții prin care creștinii nu au voie să intre în biserică nu sunt firești. Acest virus atacă mai ales plămânii. Noi vrem să îi îmbolnăvim de plămâni?! Eu simt nevoia să îi apăr, ca păstor îmi apăr turma acea cuvântătoare, oamenii de credință.
Orice om trebuie să aibă asigurată libertatea de exprimare, libertatea de credință. Nu facem niciun abuz, dimpotrivă, vrem să oprim niște exagerări, să nu le zic abuzuri, deși sunt, ca să putem să ne împlinim datele credinței noastre. Avem dreptul acesta”, a declarat ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, citat de Digi24.